juscaConfruntarea de la Ineu a avut un strop de intensitate în plus cel puțin pentru patru jucători – pâncotanii Irimia, Pașcalău și Nădăban, și „amfitrionul” Copil. În ecuație poate intra și Bebe Mitu, fost component al zărăndanilor la ultima prezență a lor în Liga a III-a, dar mijlocașul și antrenorul secund al Pâncotei n-a avut drept de joc, după eliminarea de runda trecută. Teodor Juşcă, omul care şi-a petrecut viața în slujba fotbalului ineuan,               l-a așteptat pe Irimia cu o poveste specială, trăită pe viu în anii 60.
Juşcă şi bannerul dedicat lui Irimia
„Ineul a jucat un meci cu Minerul Ștei, în a cărei poartă era un ineuan, Bonțea. La pauză bihorenii conduceau cu 3-1, iar ineuanilor li s-a promis o primă specială dacă întorceau rezultatul, ceea ce au și reușit. După meci, Oscar, un comerciant local, a smuls de lângă teren un braț de urzici moarte și i le-a oferit portarului Șteiului – „Uite ce primești dacă ai vrut să bați Ineul tău!”. La asta m-am gândit când te-am văzut pe tine!”, i-a povestit nea Teo celui care acum aproape un deceniu avea un banner dedicat la meciurile Tricotajelor – „Irimia – inima albastră a Ineului”.
Pașcalău și Nădăban, tachinați permanent
Tribuna ineuană a fost cu ochii pe cei doi echipieri ai Pâncotei, care au „întors armele” împotriva echipei al cărei tricou îl îmbrăcau nu cu mult timp în urmă. Aproape fiecare intervenție a celor doi fini ai lui Cristi Irimia a fost comentată ironic sau la obiect, un spectator făcând apel chiar și la o portavoce! La final, Pașcalău n-a rămas dator și le-a reamintit spectatorilor ineuani că și datorită lui astăzi văd fotbal de Liga a III-a.
Copil, doar un minut…
Mijlocașul transferat de CS Ineu de la Șoimii Pâncota în vară a prins o singură fază, cea din primul minut. Dumitru Copil a forțat o pătrundere spre careul lui Ovidiu Pașcalău, dar s-a prăbușit. Ajuns rapid lângă el, Silviu „Geolgău” Herman a rea­lizat că accidentarea e serioasă și i-a făcut semn lui Abrudean că trebuie să schimbe.
Trecut studențesc
Florin Rusu, Bilia, Băd, Iambor, Drăgan și accidentatul Nicolau respectiv Pașcalău și Lung au fost colegi la ACU Arad în divizia secundă. Cu ceva timp în urmă, culorile aceleiași echipe le reprezentaseră fundașul ineuan Bier, dar și Cuedan și Irimia, antrenorii Pâncotei.

Recomandările redacției