penitenciarÎn colaborare cu instituţii guvernamentale, nonguvernamentale şi religioase din comunitatea locală, Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Arad se implică în proiecte derulate pe linia recuperării şi creşterii şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

Astfel, în data de 29 iunie 2014, la  invitaţia adresată de Biserica Penticostală Elimun număr de 13 persoane private de libertate, femei, au participat la programul religios al comunităţii Bisericii Penticostale Micălaca.

În cadrul slujbei religioase, cele 13 persoane au prezentat un program de cântări religioase specifice. Învăţarea conduitelor prosociale se înscrie printre scopurile vizate de multe dintre activităţile şi programele de educaţie moral-religioasă, de asistenţă psihologică şi socială cu persoanele private de libertate. Totodată, exersarea acestora, pe cât posibil, în cadrul comunităţii locale, facilitează recuperarea psihosocială şi morală a persoanelor private de libertate, pentru a spori şansele de reintegrare socială şi a diminua riscul recidivei.

(B.U.)

Recomandările redacției