Întoarcerea fiului… risipit

0
126

Poate că nu sună prea bine, dar aceasta este realitatea, Crin Antonescu nu a fost un fiu risipitor al PNL, ci unul la care partidul, sub presiuni inimaginabile, a renunţat. Nu am nicio îndoială că fostul lider al liberalilor a fost şantajat să rupă USL şi, după aceea, să renunţe la şefia partidului, lăsându-i loc lui Klaus Iohannis, pregătit de către binom, în cooperare cu cancelariile europene, pentru fotoliul de la Cotroceni. Care, fără discuţie, ar fi fost câştigat fără probleme de fostul candidat al USL, desemnat cu entuziasm de către PSD şi PNL, apreciat pentru discursul său echilibrat şi pentru susţinerea asiduă a valorilor liberale, dar neagreat de către sistem, pentru că nu făcea parte din el. Un episod trist, în urma căruia Crin Antonescu a ieşit din politică, lăsând un gol considerabil. PNL a pierdut destule procente pentru că a rămas fără o personalitate de prim rang, ajungând să fie condus de către nişte doamne bune mai degrabă pentru cratiţă decât pentru şefia unui partid de talia PNL. Se pare că acum PNL are nevoie de el, pentru a trage în sus lista la alegerile europarlamentare, blocul Popularilor Europeni, din care face parte PNL, fiind avid de reprezentativitate, mai ales acum, când nu mai are atât de multă putere între familiile politice din Parlamentul European. Şi mai ales că o creştere semnificativă a PNL pe scena politică românească ar mări şansele lui Klaus Iohannis de a câştiga un nou mandat la Cotroceni. Sunt sigur că lui Crin Antonescu i s-a forţat mâna să intre în cursă, pentru că era ştiut că el ar fi vrut ca soţia sa să fie pe un loc eligibil, iar el să rămână pe mai departe în afara politicii. Ludovic Orban l-a avertizat, însă, că aceasta nu mai are nicio şansă de a continua, aşa că a acceptat. Sunt foarte curios ce va face Crin Antonescu în campania electorală şi în precampanie. Dacă Ludovic Orban îl va forţa ca de acum, având în vedere faptul că şi-a anunţat public intenţia de a candida, să se alinieze stilului grobian, pe model USR-ist, de a lupta împotriva PSD-ului şi Guvernului, PNL riscă să piardă potenţialele voturi pe care Crin Antonescu le va aduce la alegerile auroparlamentare. Sper că Orban va pricepe că Antonescu recuperat este un mare câştig, cu condiţia să fie acelaşi om care a fost forţat să se retragă din politică, iar acum revine, cu simpla forţă a imaginii sale. Se nasc, totuşi, câteva semne de întrebare, dintre care cea mai logică este de ce a acceptat Ludovic Orban să relanseze politic un om care ar putea să-i ia locul în fruntea partidului. Nu ar fi exclus ca Orban să fi fost avertizat că tabăra nemulţumiţilor din PNL pregăteşte debarcarea sa şi aducerea lui Crin Antonescu şi să fi preferat să-i asigure acestuia un loc călduţ departe de ţară şi de partid. Desigur, cu acordul lui Klaus Iohannis şi al sistemului, care a calculat la rece efectele benefice pentru PNL şi pentru actualul locatar de la Cotroceni ale revenirii lui Crin Antonescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.