De la tribuna acestei AGORA am expus de-a lungul timpului mai multe opinii personale (puteau fi păreri cu care echiesa şi redacţia, dar nu a fost cazul) vizavi de religii în general, faţă de creştinism în special. Unele nu erau tocmai comode pentru teologi, pentru preoţi sau pentru feţe bisericeşti de cel mai înalt grad ierarhic în BOR. În acele comentarii am criticat destul de aspru făţarnicii, habotnicii şi crezurile creştin-ortodoxe vetuste, desuete, neactualizate la realităţile lumii contemporane, precum şi superstiţiile cu aromă creştină.
Chiar mi s-au transmis prin terţi, din partea Bisericii Ortodoxe, nişte critici prin care eram etichetat ca necredincios, superficial, neprofund cu religia creştină, ateu. Nu m-am supărat, ziaristul nu trebuie să sară la gâtul tuturor celor ce-l citesc şi care nu-i aprobă scrierea sau crezul. Mi-am văzut mai departe de scris. Dar n-am rămas insensibil la dojanele primite de la  vârful Arhiepiscopiei Aradului. Pe undeva m-au marcat acele etichetări de necredincios, întrucât eu mă declar clar, fără nici un echivoc creştin ortodox, credinţă în care m-am născut şi prin care exist. E drept că nu înghit tot ce mi se dă din partea unor preoţi tembeli,  sau a unor habotnici, care nu judecă cu capetele lor, nu acceptă discuţii asupra dogmei creştine.
Totodată, pe parcurs, cu toate că mă considerau un ziarist necredincios, ateu, Arhiepiscopia Aradului, prin părinţii responsabili, au răspuns unor articole ale mele în care descriam viaţa grea a unor năpăstuiţi ai sorţii, trimiţând acelor necăjiţi ajutoare concrete, alimente precum şi vorbe de încurajare şi de întărire sufletească. Ca un amănunt semnificativ, una dintre persoanele despre care am scris şi care a primit acel ajutor, este practicanta unui alt cult creştin decât cel ortodox (tânăra provenea dintr-un cult neoprotestant), ceea ce pe mine m-a impresionat peste măsură; atunci când i-am spus acest lucru părintelui Gabriel Mariş de la Arhiepiscopie, care a venit cu ajutoarele, acesta n-a renunţat la înfăptuirea gestului creştin, spunând că toţi suntem fiii lui Dumnezeu, dincolo de orice vremelnice păreri. Şi astfel, femeia nevoiaşă cu o credinţă neoprotestantă, deci alta decât  cea ortodoxă s-a putut întări o vreme fizic şi moral cu ajutorul alimentar primit de la Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului.
Timpul s-a scurs şi eu continuam să critic dur făţărnicia celor ce-şi fac cruce prin tramvaie, a celor ce se târăsc în genunchi şi-n coate dezumanizând credinţa creştin-ortodoxă; am luat în râs sărutările  făţarnice ale moaştelor sfinte, considerându-le nepotrivite cu credinţa ortodoxă, acestea fiind de sorginte păgână; am criticat aspru superstiţia deşănţată privind apariţia în România a kilogramelor de icoane făcătoare de minuni; am dezavuat întâmplarea apariţiei semnului crucii în lemne de foc, în cartofi, pe diferite obiecte casnice; am luat atitudine legat de exagerarea nesăbuită faţă de Arsenie Boca, crezând că simpla vizită şi sărutatul crucii mormântului lui Arsenie Boca ajunge, acasă persoanele care i-au vizitat mormântul continuând cu bârfa, invidia, hoţia, preacurvia sau alte cele. În aceste cazuri, gesturile sunt inutile dacă nu sunt însoţite de evlavie, pioşenie, sacralitate, de o viaţă morală, efectul gesturilor false fiind ca o frecţie la  piciorul de lemn, vorba părintelui Constantin Necula. Mulţi se poartă ca şi când Dumnezeu ar fi prost, bleg, sau naiv, de parcă nu ar şti ce fac şi ce gândesc  cu adevărat după ce ies din biserică şi după ce pupă moaşte. Căci cruce îşi fac şi prostituatele şi curvele-curvarii, care  cer ajutorul lui Dumnezeu, să aibă cât mai mulţi clienţi pe centură, sau să nu le prindă bărbatul-soţia când îl-o înşeală.
Am participat, recent, la o manifestare publică la Sala „Regele Ferdinand“ din Primăria Arad. Au fost de faţă oficialităţi politice, pu­blice, bisericeşti. La finalul manifestării, dr. Doru Sinaci, moderatorul manifestării, mi-a spus: ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului vrea să-ţi vorbească.
M-am dus cu inima apăsată. Cu câteva zile înainte publicasem un articol în care dojeneam preotul unei parohii din judeţ care a devansat slujba de parastas a prietenului meu, decedat recent. Eram sigur că Înalt Preasfinţia Sa vrea să-mi spună că sunt răuvoitor, necredincios, nerecunoscător. Eram pregătit să-i dau o replică dură.
Înalta faţă bisericească a Aradului mi-a spus: Îmi cer scuze în numele acelui preot pentru că prietenul dumitale a primit slujba de parastas în devans. Pentru a mai atenua din neplăcerea provocată, transmite familiei că viitoarea slujbă de parastas o voi oficia chiar eu. Încă o dată, scuze pentru neplăcerea avută!
Fără să ştiu de ce, fără să mă pot controla, mi s-au umplut brusc ochii şi faţa de lacrimi…
În faţa mea, ÎPS Timotei Seviciu Arhiepiscopul Aradului îmi zâmbea părinteşte…

Recomandările redacției