Manifestarea organizată de către UDMR, de 06 octombrie, în Parcul Reconcilierii, a încheiat șirul de manifestări întinse pe mai multe zile, ca în fiecare an. Tipicul a fost același: scurte discursuri ale oficialităților, axate pe „libertate, fraternitate, egalitate”, cu scurte referiri la conviețuirea pașnică a arădenilor, indiferent de etnie, caracterul multicultural a Aradului, urmate de depuneri de coroane. Cam aceasta a fost linia urmată și de președintele UDMR, Kelemen Hunor, care înainte de manifestare și-a exprimat opiniile privind mai multe probleme „arzătoare” la ordinea zilei. De pildă, deși este de acord cu familia creștină, alcătuită din bărbat și femeie, consideră că, referendumul ar trebui urmat de unul privind legiferarea parteneriatului civil, deja reglementat în Ungaria. Pentru că, vrem nu vrem, este vorba despre drepturile omului. Apoi, s-a arătat îngrijorat de amplificarea antieuropenismului și s-a declarat ferm împotriva oricărei tentative de scoatere a României din Uniunea Europeană. Pentru că aceasta, spune el, ar însemna falimentul României. Deocamdată, este de părere Kelemen Hunor, românii sunt în majoritate proeuropeni, ceea ce este bine. Cât privește guvernarea, UDMR este de părere că PSD greșește încercând să-și „dribleze” partenerul- ALDE- prin strecurarea unor amendamente nediscutate în cadrul coaliției. Lucru care nu face decât să creeze confuzie și neîncredere.

Recomandările redacției