Invitaţie la teatru: Flori, Fete, Filme sau Băieţi

0
141

teatrufoto

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” are bucuria să ne invite la avanpremiera, respectiv premiera celui mai proaspăt spectacol montat în Arad: FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI, pe un text contemporan, aparţinând lui Mimi Brănescu.
Regia piesei este semnată de Antonella Cornici, o tânără regizoare, doctorand în teatrologie (cu o teză intitulată „Monologul shakespearean în teatrul românesc contemporan”) şi asistent universitar la Universitatea de Arte ”George Enescu”, care şi-a petrecut luna februarie în Arad, unde a lucrat cu „o echipă artistică şi tehnică profesionistă şi cu chef de lucru”, după cum spune chiar ea.
Regizoarea ieşeancă mărturiseşte publicului interesat de viaţa teatrală arădeană că FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI este „o comedie pentru tineri, dar nu numai. E un spectacol făcut cu actori tineri şi e vorba despre dragoste, despre două cupluri care se întâlnesc, se îndrăgostesc şi se căsătoresc, dar care ajung într-un colaps al vieţii lor de căsnicie, aspecte de care se poate lovi şi un cuplu matur, astfel că şi alte vârste se vor regăsi în bucăţi din spectacol”.
Distribuţia noului proiect teatral îi include pe Alina Danciu, Cecilia Donat, Andrei Elek, Alex Mărgineanu şi…Călin Stanciu Jr, un actor invitat extrem talentat, ce vine de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara . Inedit este că Andrei şi Călin joacă acelaşi rol, în alternanţă, astfel că avem de văzut două spectacole practic.
Aşadar, Antonella Cornici ne aşteaptă cu braţele deschise atât la avanpremieră, joi, 27 februarie, ora 19:00 la Sala Studio (apare Călin Stanciu Jr), dar şi sâmbătă, 1 martie, ora 19:00, la premieră (joacă Andrei Elek) ! Ea ne promite că pe parcursul unei ore şi zece minute ne vom destinde, vom râde şi vom reînvăţa lucruri noi despre eterna valoare umană: dragostea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.