Ioan Gyuri Pascu

A mai rămas mai puţin de o lună până la debutul unei noi ediţii a Festivalului de la Bulci, „Maris Fest”, care are loc anual lângă castelul Mocioni. Organizatorii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile şi îi asigură pe spectatori că vor avea parte de spectacole pe cinste.

Acum se pun la punct ultimele detalii, dar câteva nume sunt deja bătute în cuie. Anul acesta, pe scenă vor urca Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers (cu Teo Boar şi Vlady Cnejevici), Adrian „Puiu” Ivaniţchi, Didina Curea, Daniel Julean, Nelu Pitic & Trupa de Serviciu, Nova Band (Cristi Bordaş şi Laura Gaşpar), Corso, Grupul AMA, dar nu numai, organizatorii fiind în discuţii şi cu alţi artişti.

Festivalul se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 august, zile în care iubitorii de muzică bună sunt aşteptaţi să-şi pună corturile pe pajiştea de lângă castel. De menţionat că atât camparea, cât şi intrarea la festival sunt gratuite. „Va fi, la fel ca în fiecare an, un prilej de întâlnire pentru cei care apreciază muzica folk în special, da nu numai, într-o atmosferă care aminteşte de anii 60 – 70 ai generaţiei hippie”, susţine Ladislau Heleport, viceprimarul comunei Bata.

Recomandările redacției