În urmă cu patru-cinci ani mă îndreptam cu familia spre o mirifică localitate din Munţii Piatra Craiului din Bucegi, la întretăierea judeţelor Braşov-Prahova-Dâmboviţa numită Podul Dâmboviţei, mergeam la invitaţia maestrului Paul Everac, care-şi sărbătorea ziua de naştere.
De la Braşov, pentru a ajunge la destinaţie am luat un taximetru. Pe parcurs am intrat în vorbă cu şoferul acestuia. „Sunteţi excursionişti – îmi zice şoferul la un moment dat – dar dacă ajungeţi la Podul Dâmboviţei să nu rataţi ocazia de a admira grupul statuar cunoscut ca «Nunta Zamfirei», creaţie a sculptorului Tolan“.Nu-mi venea să cred, un om obişnuit din Braşov cunoştea valoarea unei creaţii artistice şi pe autorul ei, conorăşean de al meu. Era mai mult decât o opinie a unui critic de artă, era intrarea creaţiei artistice a lui Ioan Tolan în conştiinţa publică, creaţia maestrului aparţinea de acum publicului larg.
Ştiam bine cine este sculptorul Tolan. Aparţinea prin origini Aradului, provenind din familia lui Isaia Tolan, marele român care scotea în anul 1935, la Arad „Gazeta antirevizionistă“. Ioan Tolan a rămas credincios originii sale arădene deşi ar fi putut să urmeze căi ale măririi deşarte prin Bucureşti. A rămas credincios nu numai Aradului dar şi talentului cu care a fost înzestrat, meseriei sale de sculptor, căreia i-a dat valori nebănuite.
Şi-a început studiile universitare la Institul de Arte Plastice din Bucureşti, trimis apoi la studii la Leningrad, azi revenit la denumirea întemeietorului său, Petru I, – Sankt Petersburg, unde într-un mediu academic de ţinută şi-a perfecţionat măiestria. Având ca profesori artişti de vază, studiind şi exersând în sculptura clasică, disecţii pe cadavre, venind în contact cu marile creaţii universale, cu arta modernă care-şi are rădăcinile în mişcările revoluţionare din Rusia, de la început de secol XX, ce au condus la creaţii care o rupeau cu tradiţia, dacă ne referim doar la Kandinski sau Chagal, Ioan Tolan a avut ce învăţa pentru a-şi amplifica talentul nativ. A rămas fidel unui realism autentic, care se baza pe adevăr, ceea ce Heidegger scria despre opera adevărată – că este atunci când autorul poposeşte în adevărul ei. Pornind de la un asemenea crez, de la învăţătura maeştrilor, Ioan Tolan a creat „Mulgătoarea“, concepută în marmură şi amplasată în Parcul Eminescu din Arad. Figura demnă şi mândră a unei femei impune prin naturaleţe, dar şi printr-o senzualitate afişată doar prin chipul ei. Este o lucrare perfectă, post clasică, concepută cu un realism nedisimulat, care poate oricând constitui un model pentru studenţii unei academii de arte. În orice caz este după părerea mea şi a altora, cea mai valoroasă lucrare sculpturală din Arad şi una din marile creaţii ale sculpturii româneşti. Tot în Parcul Eminescu, lângă clădirea Tribunalului se înalţă maiestuos, ieşind parcă din stânca Apusenilor, „Avram Iancu“. Sprijinindu-se pe piatra şi pământul românesc, eroul se contopeşte cu acestea, exprimând dârzenie, hotărâre, curajul de a apăra drepturile poporului român. De fapt în Arad şi în judeţ, Ioan Tolan a creat o serie de busturi expresive ale unor oameni de seamă din istoria acestor locuri.
Fiind un autor cu o operă bogată şi valoroasă e normal că a stârnit şi invidii. O lucrare care-i este contestată de „artişti fără operă“ este altorelieful de pe frontonul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, catalogat de ei ca aparţinând realismului socialist, de parcă opera de artă ar putea fi etichetată ca indivizii… Acest altorelief este o lucrare monumentală, se bazează pe principiul hegelian al îmbogăţirii ideii prin materializarea sa în munci cotidiene, revenind apoi la sine valorizată în creaţia spirituală şi artistică. Acest lucru reprezintă lucrarea de pe frontonul Teatrului – să o ştie şi cei care vulgarizează valorile adevărate. Opera artistică a Fridei Kahlo nu este mai puţin valoroasă, deşi în creaţiile sale apar figuri ca Stalin, Troţki şi simboluri comuniste.
Ioan Tolan a propus şi un monument al Marii Uniri care să fie realizat la Arad. Deşi a câştigat concursul, din cauza detractorilor, acest proiect nu s-a realizat.
Maestrul, de-a lungul vieţii a experimentat şi tehnici moderne de exprimare artistică, astfel că multe din operele sale se întâlnesc în mari muzee româneşti şi europene şi în colecţii particulare.
Sculptorul Ioan Tolan va rămâne prin întreaga operă un exponent al cetăţii, intrând în rândul marilor artişti români.
D. Zăvoianu
