Raportul elaborat de Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, confirmă, pentru al treilea an consecutiv, progresele înregistrate de România cu privire la reforma în sistemul judiciar și lupta împotriva corupției, afirmă președintele Klaus Iohannis.

România se află pe o direcție ascendentă în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV, angajamentul țării noastre pentru consolidarea statului de drept și independența justiției fiind unul ireversibil, citează Agerpres.

Conform sursei citate, președintele a constatat că există, în prezent, o abordare convergentă la nivel european cu privire la progresele semnificative înregistrate de România în combaterea corupției. Aceste evaluări se regăsesc și în raportul GRECO, publicat de Consiliul Europei pe 22 ianuarie.

„Raportul dat publicității astăzi de către Comisia Europeană arată că principalele instituții din domeniul judiciar și de integritate au continuat să obțină rezultate impresionante în lupta împotriva corupției la nivel înalt. Se confirmă astfel sustenabilitatea eforturilor autorităților române și determinarea de a face reformele necesare pentru societatea românească”, se menționează în comunicat.

Președintele României susține cu aceeași hotărâre continuarea demersurilor în domeniul justiției și combaterii corupției și își exprimă convingerea că anul 2016 va consolida progresele înregistrate, în beneficiul cetățenilor, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției