Aflat la Viena, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa la toate şedinţele de Guvern. Totodată, Iohannis a declarat că o ordonanță pe amnistie și grațiere ar fi o eroare gravă pentru România.

”Am solicitat agenda. Cred că trebuie să vedem lucrurile puțin în perspectivă. Ne pregătim pentru președinția UE și, chiar dacă suntem pregătiți, lucrurile nu vor fi simple. Am constatat din partea doamnei premier o dorință de colaborare. În repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la ședințele de Guvern”, a declarat președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a criticat intenţia liderilor PSD de a promova o ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere.
„Ar fi o eroare gravă. O astfel de OUG pe amnistie şi graţiere ar fi o eroare foarte gravă pentru România”, a subliniat şeful statului.

Reacţia PSD

“Și ce dacă participă la ședințe? Își ia notițe și gata (…) Este dreptul Guvernului de a-și stabili ordinea de zi (…) Nu poate președintele în niciun fel să blocheze activitatea Guvernului”, a declarat Florin Iordache, la Digi24”. Întrebat dacă ar fi potrivit ca acum să fie adoptată o ordonanță privind amnistia și grațierea, Iordache a răspuns: ”Dar când e potrivit? Amnistia și grațierea, ultima oară s-a dat în 2003. E dreptul Guvernului să adopte un astfel de act normativ (…) Un astfel de act de clemență care va amnistia anumite fapte cred că nu e nimic rău”. Sursa: Mediafax

 

Recomandările redacției