Ionuţ Popa: „O victorie muncită, în urma unui joc mai slăbuț”

0
268

UTA nu a excelat la partida cu Ripensia, dar a luat cele trei puncte și a primit un imbold moral pentru cele două deplasări care urmează. Una la Timișoara contra unei echipe a ACS-ului care arată o formă foarte slabă în acest început de sezon, și una la Clinceni împotriva unei trupe care a ocupat inclusiv primul loc în clasament pentru câteva ore.
Ionuț Popa a recunoscut că echipa sa nu a prins cea mai bună zi, dar până la urmă victoria este cea care contează:„Este o victorie muncită, meritată, în urma unui joc mai slăbuț. Am prins o zi mai proastă astăzi, nu ne-a mai ieșit jocul de pase. Am întâlnit și un adversar mai bun decât cei de până acum, iar jocul nostru nu
s-a ridicat la așteptări. În repriza a doua am dominat mai clar, dar acel penalty care a readus echipa adversă în joc ne-a tras puțin înapoi și ne-am revenit cam greu. Îi felicit pe băieți pentru dăruire, am fost și ajutați de galerie, care a fost la înălțime. Ne bucurăm că am câștigat și acum ne gândim la cele două deplasări care urmează, la ACS Poli și Clinceni.”
UTA-ei i-au lipsit la acest meci doi jucători importanți din punct de vedere ofensiv, Matei și Cubleșan, iar Vădrariu a fost nevoit să iasă la pauză din cauza unor probleme medicale: „Ne-au lipsit azi doi jucători care pot face legea la mijlocul terenului, Matei și Cubleșan, îmi pare rău că nu au putut juca. Aștept să se rezolve situația fundașului central, pentru că în momentul de față dacă unul dintre cei doi titulari se accidentează sau e suspendat, avem probleme mari. Am făcut două schimbări, forțat de împrejurări în cazul lui Vădrariu, pentru că a suferit niște arsuri în talpă din cauza terenului. Iar Stahl, un jucător în care eu cred, poate deveni un fotbalist bun, dar care încă nu joacă așa cum mi-aș dori. Pop a intrat foarte bine în joc, a și înscris golul decisiv, iar Janos a arătat bine dar dacă mai dă jos acele două-trei kilograme poate fi o opțiune și mai bună.”
Ripensia a egalat după un penalty îndelung contestat de arădeni, iar Ionuț Popa l-a confruntat la pauză pe „centralul” Vidican. Întrebat despre conflict la conferința de presă, „Mister” a răspuns pe un ton sarcastic:„I-am explicat arbitrului la pauză că eu nu mă pricep la fotbal și din această cauză nici la arbitraj, l-am rugat să îmi explice dar a făcut-o în termenii lui pe care eu nu îi înțeleg.” a încheiat Popa. De asemenea, principalul UTA-ei a dezmințit zvonurile despre ofertele pe care le-ar avea din prima ligă, declarând că pentru moment, va rămâne la echipă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.