În weekend e programat derby-ul toamnei în fotbalul arădean, unul dezechilibrat la prima vedere. Chiar Ionuț Popa trasează coordonatele: „UTA e pe locul 1-2 și, din câte știu eu, își doresc să rămână acolo, pe când Pîncota vrea să evite locurile 13-14, pentru ca apoi să tragem tare în play-out. De aici pleacă totul, nu cred că se schimbă datele problemei doar că jucăm între noi, arădenele”.
„Doar ghicitoarele Oanei Zăvoranu pot prezice rezultatul”
Utiștii se așteaptă la o replică tare din partea „verișorilor”, care vor dori să demonstreze că se pot ridica în orice moment la înălțimea echipei fanion a județului. „Eu          nu cred că vor fi ambiții și orgolii suplimentare, cel puțin nu din partea noastră. Le-am și spus deja jucătorilor mei că trebuia să fim ambițioșii ambițioșilor cu Olimpia, Reșița și Bihorul, nu neapărat cu UTA. Asta nu înseamnă că nu ne propunem un rezultat bun, care să mai spele puțin din păcatele noastre din ultimele etape. În rest, cine și cât va da pe teren din fiecare echipă și bineînțeles rezultatul doar ghicitoarele la care merge Oana Zăvoranu îl pot prezice”, e analogia glumeață a experimentatului antrenor.
„E normal ca Roli să-și dorească să mă bată și eu l-am bătut pe Lucescu…”
„Duelul” dintre UTA și Pâncota este și unul al antrenorilor. Roland Nagy a fost elevul lui Ionuț Popa ca jucător și antrenor secund și – pe udeva – e normal să-și dorească să-și învingă profesorul. Chiar asta spune și „Mister”:  „Nu văd ce e anormal în asta, dimpotrivă. Și eu i-am bătut pe Ienei sau Lucescu. Chiar îmi amintesc amicalul Iașiului cu Sahtiorul, de pe 7 septembrie 2007, decis de un gol al lui Kalai în minutul 90. A fost deranj mare atunci la ucraineni. Țin minte că acela a fost meciul de debut al lui Willian la Sahtior, brazilianul care i-a salvat ieri scaunul lui Mourinho la Chelsea în Champions League”.
„Pregătit de orice din partea spectatorilor”
Deși a obținut destule rezultate importante pe banca UTA-ei inclusiv la nivelul primei ligi, Ionuț Popa nu este apreciat de toți fanii „alb-roșiilor”.  Sâmbătă, experimen­- tatul antrenor întoarce armnele de pe banca Pâncotei.
„Nu m-am gândit la maniera în care mă vor trata spectatorii de pe Motorul, dar nu cred că au motive să mă înjure. Dar, sunt pregătit de orice din partea lor sau a oricui, pentru că așa e viața. Azi ești sus, ești cel mai bun și a doua zi se uită tot. Se spunea despre Ponta că e cel mai bun prim ministru și și-a dat într-o zi demisia la presiunea străzii”, a mai spus Popa.
Schimbă sistemul
împotriva „alb-roșiilor”?
„Șoimii” au abordat sezonul într-o formulă de joc 4-2-3-1, pentru ca de două-trei runde stafful tehnic să fii trecut la clasicul 4-4-2. Pentru partida cu UTA, Popa se gândește să opteze pentru un inedit 3-4-3, cu Siminic al treilea fundaș central alături de Pascariu și Dubeștean. „Trebuie să vedem cum ne blocăm mai bine adversarul, care e periculos de la mijloc în sus. Mă gândesc să joc cu trei fundași centrali, într-un sistem cu care am câștigat destule meciuri importante și la Iași: 3-4-3. Am văzut că cei de la UTA cred că îi cunosc foarte bine, dar eu nu am văzut niciun meci oficial al lor. Sigur, cam știu ce poate fiecare jucător de la UTA, dar totul depinde de forma lor sportivă și motivația lor. Dar nu mă uit prea mult în curtea lor, pe mine mă interesează ca echipa mea să joace mai bine după câteva prestații mo­deste”, a încheiat „Mister”.
Piroș: „Cel mai bun să câștige!”
Președintele „șoimilor” nu e prea vorbăreț înaintea „ciocnirii” cu „Bătrâna Doamnă”.  „Nu cred că ar trebui să fie prea multe ambiții și orgolii între noi, ci un simplu meci de fotbal la finalul căruia cel mai bun să câștige. Eu sper să fie Pâncota, dar – până la urmă – punctele rămân tot în județul Arad indiferent de cine câștigă”, a spus Pavel Piroș, care s-a referit succint și la episoadele trecerii lui Polgar și Curtuiuș în „alb-roșu”: „De uitat nu am uitat, dar asta nu are nimic de-a face cu meciul de sâmbătă”.

Recomandările redacției