iordaRomânia a câştigat greu cu Insulele Feroe, 1-0, iar Anghel Iordănescu dă vina şi pe terenul greu. Selecţionerul României susţine că administratorii stadionului „Ilie Oană” ar fi trebuit să menajeze terenul.
Naţionala noastră s-a chinuit din nou cu Insulele Feroe. România a început bine, dar jocul a devenit haotic odată cu trecerea timpului. Iordănescu a dat vina pe calitatea gazonului, care a fost afectat de ploile din ultima vreme. „Generalul” a ţinut totuşi să-şi felicite jucătorii, chiar dacă n-au obţinut o victorie convingătoare.
„A fost un succes greu, un succes obţinut prin mult efort. Din punctul meu de vedere, am meritat această victorie. Sunt trei puncte extrem de importante în economia jocului, în urma unei evoluţii nu foarte încântătoare, dar generată de starea terenului, care a fost nefavorabilă nouă. Aş vrea să felicit jucătorii noştri, au alergat mult, au depus efort şi merită aprecierea mea. Au fost destul de racordaţi la partidă. Într-adevăr, au încercat unele execuţii care nu sunt recomandate la un asemenea teren. Gazdele noastre puteau face mai mult, puteau menaja terenul. Pe suporteri îi apreciem, îi iubim. Cu siguranţă, ne vom întoarce la Ploieşti”, a declarat Anghel Iordănescu la TVR 1.
Selecţionerul României spune că o altă cauză pentru jocul slab a fost absenţa unor jucători importanţi:
„Ne-am dorit ca jucătorii noştri de valoare să fie apţi de joc, ne-au lipsit jucătorii noştri importanţi, vedetele noastre: Ciprian Marica, Bogdan Stancu şi pe toţi cei pe care i-am nominalizat şi la conferinţa de presă”.
Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu 13 puncte, după disputarea a cinci etape din preliminariile Campionatului European din 2016. România are patru victorii, scor 1-0 cu Grecia, 1-0 cu Finlanda, 2-0 cu Irlanda de Nord, 1-0 cu Insulele Feroe, şi o remiză, scor 1-1, cu Ungaria. Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 12 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu opt puncte. Finlanda este a patra în grupă, cu patru puncte, iar Insulele Feroe ocupă locul cinci, cu trei puncte. Grecia a acumulat două puncte şi este ultima în grupă. Etapa a şasea programează, la 13 iunie, meciurile Finlanda – Ungaria, Irlanda de Nord – România şi Insulele Feroe – Grecia.

Recomandările redacției