Cincizeci de ani de când a plecat și mai mult timp de când fermeca tribunele, dar magia e aici. Iosif Petschovsky a reunit familia fotbalului arădean ieri dimineață și întâlnirea de la Cimitirul Eternitatea a avut acel aer intens care înconjoară o legendă.
Spiritul lui „Csala” s-a conturat când au vorbit despre el Gyuri Vaczi, Ioan Igna, Christos Metskas, Nicolae Secoșan, profesorul Dionisie Piros, Gabor Biro, Alexandru Meszar, Ionel Costin, Eugen Pozsonyi și fiul cel mic al marelui fotbalist, Ladislau Petschovsky. Omagii au fost aduse și de galeria utistă.
Originar din Timișoara, Iosif Petschovsky și-a început cariera la Chinezul Timișoara, după care a mai trecut pe la CA Oradea și CFR Cluj, înainte ca baronul Francisc Neuman să-l aducă „acasă”, în „alb-roșu”. La Arad a jucat între 1945 și 1951 și apoi din nou între 1955 și 1961. Paranteza de două sezoane e reprezentată de aventura la CCA.
Pentru „Bătrâna Doamnă” a înscris 53 de goluri în 174 de meciuri oficiale, câștigând trei titluri de campioană și o Cupă a României. A bifat și 32 meciuri pentru România, înscriind 11 goluri. La începutul carierei sale a fost selecționat de trei și în naționala Ungariei. S-a stins pe 6 octombrie 1968 într-o zi mohorâta, în marea de lacrimi a celor 15 mii de oameni care asistau la meciul dintre UTA și Poli Iași și care au fost informați prin stație: „A murit Iosif Petschovschi!”

Recomandările redacției