Ioţcu: „USL legalizează corupţia pentru demnitari şi ne întoarce cu un deceniu pe scara evoluţiei societăţii“

0
182

iotcuPreşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, critică din nou parlamentarii USL. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Mai exact, este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea articolului 74 din Codul Pe­nal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.
Prin această hotărâre, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gra­dul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură“.  Acest proiect de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.
Vizavi de această măsură, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad este de părere că: „nu este nu­mai o decizie ruşinoasă, ci şi periculoasă, în acelaşi timp, care pune în pericol întreaga construcţie democratică a societăţii româneşti! Practic, USL legalizează corupţia pentru demnitari şi ne întoarce cu cel puţin un deceniu pe scara evoluţiei societăţii româneşti post-revoluţionare. Este un gest lipsit de discernământ, care dovedeşte de fapt că parlamentarii USL sunt interesaţi să îşi salveze pielea şi să îşi protejeze afacerile, în loc să fie preocupaţi de bunul mers al ţării. O astfel de prevedere stabileşte, practic, două categorii de cetăţeni: unii care trebuie să se teamă de lege şi să o res­pecte, şi alţii care, la adăpostul funcţiei, îşi pot permite orice, fără teama că vor fi traşi la răspundere. În Constituţie, avem un articol foarte clar care spune că nimeni nu este mai presus de lege, de aceea nu mă îndoiesc că la Curtea Constituţională această aberaţie va cădea. Este, însă regretabil că în loc să se ocupe de problemele ţării, majoritatea perfidă USL caută să se constituie în supercetăţeni infailibili”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.