falca 1Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, lansa săptămâna trecută un atac la Compania de Apă, fiind vizat directorul acesteia, Gheorghe Bănăţean, acu­zându-i că sunt vinovaţi pentru inundaţiile din data de 28 august 2013, din cartierele Micălaca, Gai, Bujac, Sânicolau Mic şi Grădişte. Pe scurt, printr-un comunicat de presă, primarul Gheorghe Falcă, cu aceeaşi ipocrizie fără margini ce-l caracterizează, arunca responsabilitatea pentru inundaţii către Compania de Apă, mai ales către directorul Gheor­ghe Bănăţean, despre care edilul şef ştia că este în concediu, dar pe care l-a luat la ochi fiindcă „nu răspunde la comenzi“.
Intervenţia primarului Gheorghe Falcă are o strânsă legătură cu dorinţa acestuia de a prelua Compania de Apă la Primărie, dorinţă exprimată în şedinţele de partid, şi mai puţin cu grija faţă de cetăţean. Că lucrurile stau aşa, o confirmă şi declaraţiile date de-a lungul anilor de Gheorghe Falcă, atunci când am avut parte de inundaţii în Arad, declaraţii care acuzau în alte vremuri orice şi pe oricine, mai puţin Compania de Apă şi directorul acestuia. Ieşirile de acum ale lui Gheorghe Falcă nu reprezintă altceva decât o nouă mostră de ipocrizie, primarul încercând să arate că la Compania de Apă nu se face treabă, motiv pentru care ea trebuie preluată de Primăria Arad, ca ulterior să fie devalizată şi vândută pe bucăţi la fier vechi, iar de reţele de apă să se ocupe o firmă privată, apropiată dacă se poate de edilul şef. Scenariul acesta l-am mai văzut şi cu alte ocazii, la alte firme din subordinea primăriei, care au fost puse pe butuci, ca să prospere privaţii portocalii.
În aprilie, Falcă dădea vina pe cetăţeni
Să începem mai întâi cu inundaţiile din cartierele arădene, mai ales din Gai, Bujac şi Sânicolau Mic, ultimele două realizate de colegul de duplex al primarului Gheorghe Falcă, reprezentant, la momentul lucrărilor, al firmei Amarad, iar ulterior al firmei Confort, şi ea implicată în realizarea reţelelor de canal în cele două cartiere. Dacă astăzi este de vină Gheorghe Bănăţean şi Compania de Apă pentru inundaţiile din Gai, Bujac sau Sânicolau Mic, acum cinci luni de vină erau cetăţenii, iar Falcă explica pre­cum un mare specialist cum anume s-a ajuns la aceste inundaţii. Ia să vedem ce spunea Gheorghe Falcă, în data de 2 aprilie 2013, printr-un comunicat de presă: „„Avem 80 de kilometri de canalizare menajeră, cu sute de cămine de acces, iar principala cauză este că unii cetăţeni au racordat scurgerile pluviale în canalizarea menajeră, fapt interzis de lege. Din cauza acestora suferă acum şi alţi cetăţeni, de aceea a ieşit apa în unele curţi şi în faţa caselor. Nu e vina Primăriei că unii nu respectă legea, aşa cum sunt îndemnaţi inclusiv de PSD, un partid obişnuit cu nerespectarea legii”. Acum cinci luni, nu se vorbea nici de incompetenţa celor de la Apă-Canal, nici de indiferenţa acestora faţă de solicitările Primăriei, nici de sancţionarea directorului. E drept, acum cinci luni, Falcă nu avea ideea de a prelua Compania de Apă (astăzi nu mai are clientela surse de muls banul public) şi nici nu era supărat pe directorul Bănăţean care nu răspunde la comenzi. Probabil să-i mai dea nişte lucrări colegului de duplex al primarului, lucrări pe care să le execute la fel de prost ca pe cele din Bujac şi Sânicolau Mic, care n-au ieşit chiar prost pentru toată lumea, iar unii după acele lucrări şi-au ridicat ditamai viloaiele.
Ca să arate că se pricepe la canalizări, ca un inginer de drumuri care este, primarul Falcă declara în urmă cu cinci luni, fără să ştie că astăzi se vor întoarce împotriva sa, următoarele : „Trebuiau (n.r. cei de la PSD) să întrebe un inginer de specialitate. Nu vi se pare ilogic ca în urma ploilor să de­verseze canalizarea menajeră, nu cea pluvială? E clar că pluvialul a fost racordat în canalul menajer, în unele locuri, fapt care a dus la suprasolicitarea reţelei de canalizare menajeră.” Cum se vede, Falcă ştia despre ce e vorba, ştie şi astăzi de ce avem inundaţii şi în cartierele nou canalizate, şi la Pasajul Micălaca, doar că interesul de moment îl face să arate cu degetul în alte părţi.
Lucrări de zeci de milioane, nerecepţionate
OLYMPUS DIGITAL CAMERAAlături de problema racordării unor cetăţeni la reţeaua de canalizare, se ridică problema lucrărilor efectuate în cele trei cartiere, Gai, Bujac şi Sânicolau Mic, lucrări ce au costat zeci de milioane de euro şi pentru care Ministerul Finan­ţelor plăteşte un împrumut de la Banca Mondială. Cum ar veni, tot din banii noştri, chiar dacă Gheorghe Falcă încearcă să prostească populaţia că nu ne-a costat nimic acel împrumut.
Aşadar, aceste lucrări sunt de o calitate proastă, cu tehnologii învechite, încă un motiv pentru care avem inundaţii la fiecare ploaie mai sănătoasă. Că aşa stau lucrurile o arată chiar oamenii lui Gheorghe Falcă, mai precis purtătoarea de cuvânt Corina Drăghici, care în 2 aprilie 2013 declara pentru ProTV, des­pre canalizarea din Gai, că „Lucrarea a fost începută în 2007 şi finalizată de patru luni, dar este în perioada de notificare a defecţiunilor, astfel că timp de un an rămâne în exploatare. Recepţia se va face doar după remedierea de către constructor a eventualelor probleme constatate“.
O declaraţie care arată că lucrarea nu e chiar gata, fapt pentru care n-a fost recepţionată nici astăzi, cum se ştie, deşi Gheorghe Falcă a inaugurat canalizare din Gai, Bujac şi Sânicolau Mic de mai multe ori, în scop electoral, bineînţeles, chiar începând cu 2011. Iată că la doi ani de la aceste inaugurări cu fast, există în continuare probleme grave, iar cetăţenii au de suferit. Din cauza Companiei de Apă, bineînţeles, fiindcă lui Gheorghe Falcă i-ar fi cam greu să recunoască faptul că vinovaţi de situaţia din cartiere sunt firmele de construcţii, printre care şi cea a vecinului de duplex. Cum să-şi acuze vecinul şi prietenul că a făcut lucrări proaste? Nu e mai uşor să dai vina pe oamenii de la Compania de Apă, care şi săptămâna trecută şi-au petrecut nopţile pe străzi, din cauza incompetenţei constructorilor care au realizat canalizarea din cele trei cartiere?
Falcă n-a remediat deficienţele de pe Voinicilor
Primarul Gheorghe Falcă acuza, săptămâna trecută, şi lipsa de reacţie faţă de problemele de la pasajul Voinicilor, unde apa iese de ani de zile, fără ca Primăria condusă de Falcă să mişte un deget, iar atunci când îl  mişcă, îl mişcă prost, adică se bagă bani şi nu se rezolvă nimic. O chestiune tipică pentru cei nouă ani de când ne-am pricopsit cu Gheorghe Falcă pe cap.
Că situaţia este gravă de ani de zile o ştie tot arădeanul, mai puţin Gheorghe Falcă, cel care face pe neştiutorul, ca de obicei când are interes. Aşa cum tot arădeanul ştie că la pasajul Voinicilor au fost realizate prost lucrările, de aici şi inundaţiile care apar. De exemplu inundaţiile din aprilie 2005, când Falcă era primar. Pe atunci nu era de vină Compania de Apă, aşa cum nu este nici acum. Doar că atunci şi Falcă era pe aceeaşi lungime de undă, şi nu acuza de dragul de a se răzbuna pe cei care nu răspund la comenzi.
În 19 aprilie 2005, în ziarul Agenda Zilei, apărea un material cu titlul „Apa face în continuare, ravagii. Pasajul din Micălaca – închis, casele – inundate, pompele la reparat“. Primar era Gheor­ghe Falcă, care, iată, după opt ani de zile, a muncit atât de bine pentru Arad încât micălăcenii au parte de aceleaşi inundaţii. În materialul cu pricina, autorul scrie că, „În anumite zone din Arad situaţia s-a dovedit mult mai gravă, fiind nevoie şi de intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. S-a ajuns chiar la închiderea pasajului din Micălaca, aflat efectiv sub ape, care a devenit, cu alte cuvinte, impracticabil. În toate acestea cazuri vina o poartă, potrivit reprezentanţilor Primăriei, lipsa canalizării, starea deplorabilă a şanţurilor deschise şi a rigolelor de scurgere a apei pluviale, dar şi lucrările de miliarde proiectate şi executate greşit“. Cum aşa, domnule primar? Nu era vorba de Compania de Apă ? Măi să fie. Deci, la Pasajul Micălaca era vorba de lucrări proaste, proiectate greşit, acum opt ani, iar astăzi e Compania de Apă, fiindcă nu-i mai place lui Falcă nesupunerea directorului? Mare mizerie, domnule Falcă.
Reparaţii de un miliard,  aceleaşi probleme
Ca să vedeţi şi mai limpede ipocrizia lui Gheorghe Falcă atunci când vine vorba de Pasajul Micălaca, vă mai prezentăm o ştire din presa anilor 2005, tot din Agenda Zilei. În data de 28 iunie 2005, Agenda Zilei ne anunţa cu bucurie că, „Cu mai puţin de un miliard de lei, s-au încheiat lucrările la pasajul din Micălaca“. Despre ce lucrări era vorba, ne lămuresc chiar cei de la Agenda Zilei :  „Primarul Gheorghe Falcă a anunţat finalizarea lucrărilor de refacere a pasajului dintre Zonele II şi III din Micălaca, inundat de mai multe ori în această primăvară datorită defectelor de proiectare. Cheltuind 940 de milioane de lei, executivul local a reabilitat sistemul de colectare a apei pluviale fiind montate două pompe de capacitate dublă faţă de cea iniţială, acestea fiind dispuse să «absoarbă» împreună 180 metri cubi de apă pe oră. Lucrările au inclus amenajarea celor două flancuri ale pasajului, care contribuiau în mare măsură la scurgerea pe şosea a apei de ploaie. (…) Deşi primarul spune că nu vom mai asista la scene demne de «Mica Veneţie», ploile toreniale sunt singurele care pot confirma seriozitatea şi profesionalismul lucrărilor executate“.
Că bine mai scriau colegii de la Agenda Zilei acum opt ani. Într-adevăr, seriozitatea şi profesionalismul lucrărilor executate au fost confirmate, iar astăzi avem parte de aceleaşi inundaţii, de aceleaşi probleme, chiar dacă s-a aruncat pe apa de ploaie un miliard de lei vechi. Sigur, astăzi nu mai sunt de vină constructorii, cum erau cei din 2005, care fuse­seră tocmiţi de Dorel Popa, pe când acum îi avem pe cei ai lui Falcă. Astăzi e de vină Compania de Apă, care n-are nicio treabă cu investiţiile în reţele, cum n-avea nici în 2005, Primăria lui Gheorghe Falcă fiind proprietara reţelelor. Or, Primăria lui Gheorghe Falcă, aşa cum am arătat mai sus, nu e în stare de opt ani să remedieze aceste deficienţe, iar pentru a-şi masca impotenţa, dă vina pe alţii.
Gheorghe Falcă face ce ştie el mai bine. După ce ani de zile s-a lăudat cu extinderea canalizării, după ce în 2011 şi 2012 ne-a umplut capul cu marile investiţii din Gai, Bujac şi Sânicolau Mic, pe care le-a inaugurat până s-au săturat şi cei mai mari yesmeni ai săi, acum se spală pe mâini. Pe principiul la plăcinte înainte, şi-a arogat din meritele, iar vina pentru lucrările proaste şi inundaţii sunt ale Companiei de Apă. Încă o mostră de caracter a lui Gheorghe Falcă, omul care calcă şi pe colegii de partid atunci când are un interes sau când vrea să scape basma curată. O strategie căreia de-a lungul anilor le-au căzut victime socrul primarului, Gheorghe Seculici, fostul primar  Cristian Moisescu, pe care l-a plimbat pe bicicleta min­ţindu-l că-l va pune viceprimar, fini, prieteni, colegi de partid care au muncit pentru Falcă până le-au ieşit ochii din cap, iar la final au fost călcaţi în picioare, fiindcă o cerea interesul primarului.
Astăzi, interesul primarului e Compania de Apă, pe care o vrea cu orice preţ. În tot acest timp, noi vom rămâne în continuare cu inundaţii în cartiere la cea mai mică ploaie, pentru că Falcă e ocupat cu tot felul de strategii şi mai puţin de investiţiile necesare pentru pasajul de pe Voinicilor sau pentru remedierea lucrărilor proaste din Gai, Bujac sau Sânicolau Mic.

Recomandările redacției