Ipoteze în cazul morții lui Dan Ristin: sinucidere indusă sau crimă

0
602

Cazul bărbatului din Felnac, Dan Ristin, decedat în condiții misterioase ridică multe semne de întrebare. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze: suicidul ori crima, dar și sinuciderea indusă.

Dan Ristin era din Felnac și avea 48 de ani. A lăsat în urmă doi copii – un băiat de aproximativ 14 ani și o fată care studiază în prezent în străinătate. Președinte la „Victoria“ Felnac, popular și foarte dedicat în tot ceea ce făcea, soț, tată și un om foarte sociabil, Dan Ristin a fost găsit sâmbătă, fără suflare sub podul care leagă localitățile Pecica și Sânpetru German. Podul are o înălțime de 15 metri.

Dan nu a mai fost de găsit de vineri, de la ora 14.00, când a plecat de acasă să își spele mașina. Soția sa a vorbit pentru ultima oară cu el atunci, chiar la acea oră, ca mai târziu, acesta să nu mai poată fi contactat.

Cum a fost găsit Ristin

Familia, apropiații, chiar și cei de la club l-au căutat disperați. Cunoscuții l-au căutat și în Pecica, dar n-au putut să îl găsească, așa că au abandonat căutările pentru o scurtă perioadă.

Sâmbătă, o trupul bărbatului a fost găsit de o femeie care se plimba pe sub podul de la Mureș, din Pecica. Aceasta a avut un șoc în momentul în care l-a văzut, ea sunând imediat pentru întăriri. Pompierii orașului Pecica împreună cu polițiștii au mers imediat la fața locului ca să înțeleagă exact despre ce era vorba. Astfel, bărbatul a fost identificat imediat după ce au ajuns polițiștii de la criminalistică, aceștia găsind în buzunarele bărbatului doar cheile mașinii cu care s-ar fi deplasat până în Pecica și buletinul.

Potrivit unor surse, la prima vedere, pe trupul bărbatului s-au găsit posibile urme de violență, probe ceea ce fac ca ipoteza suicidului să fie sub semne de întrebare. Însă, este în discuție și varianta unui suicid indus, bărbatul putând fi provocat de posibili agresori să recurgă la acest gest extrem.

Durere pentru familie și apropiați

Toți cei care l-au cunoscut știu că moartea acestuia este suspectă și vor să afle adevărul.

La ora la care tatăl său își trăia ultimele clipe, Răzvan, băiatul său de 14 ani intra pe teren în meciul dintre Atletico și Juventus Timișoara. Mai târziu avea să afle crunta veste. Băiatul a postat pe Facebook, duminică dimineața, următorul mesaj. „Din păcate asta a fost…Ai fost și vei fi in continuare un model pentru mine demn de urmat în viața. Nu te voi dezamagi niciodată și voi lupta in continuare pentru visul meu pentru ca știu ca asta ți-ai fi dorit si tu,te iubesc și te voi iubi veșnic tati“.

De altfel, pe site-urile de socializare au curs mesajele de condoleanțe și regrete pentru dispariția lui Ristin, venite din partea cunoscuților și persoanelor din lumea fotbalului arădean.

Natura traumatismelor, încă neclară

Dacă la început părea o sinucidere, apoi totul a devenit neclar, ipoteza unei crime fiind adusă în discuție. Și asta pentru că, bărbatul nu ar fi lipsit niciodată de acasă neanunțat și nu ar fi dat semne că ar putea să facă astfel de gesturi, el având doi copii acasă și fiind o persoană importantă pentru cei din Felnac.

Cu toate că acest caz are mai multe ipoteze, până la urmă, anchetatorii au mers pe înlesnirea sau determinarea sinuciderii. Bărbatul a căzut în gol, pe nisip, dar trupul a suferit multe traumatisme, iar ambele mâini i-au fost rupte. Nu este clar încă dacă leziunile au survenit în urma căderii, ori bărbatul a fost și agresat.

Nu se știe exact nici dacă acesta și-ar fi pregătit sinuciderea, întrucât nu a fost găsit nici un bilet de adio. Dar din primele concluzii se pare că el s-a deplasat până la pod, a parcat mașina în imediata apropiere și s-a aruncat pe nisip de pe marginea podului. Totuși, cauzele decesului sunt încă în curs de cercetare și oamenii legii vor afla exact ce l-a determinat și cum s-a desfășurat toată această întâmplare.

Duminică s-a făcut autopsia cadavrului. Vor fi analizate traumatismele în detaliu, care să îi lămurească pe anchetatori. Întrucât cazul decesului lui Ristin este unul complicat, se fac cercetări pe mai multe piste.

Andreea Daniela

Sandra Stoler

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.