IPS Părinte Timotei a participat la Ruga Bisericii Ortodoxe din Mândruloc

0
210

În după-amiaza zilei de 9 septembrie 2018, credincioșii parohiei din Mândruloc au trăit momente de sărbătoare și bucurie duhovnicească prilejuite de desfășurarea celei de a patra ediții a ,,Rugii Bisericii Ortodoxe’’ din Mândruloc la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură, cu referire la Sinaxarul zilei, Chiriarhul a subliniat însemnătatea hramului bisericii ca un moment de comuniune a enoriașilor și a celor apropiați lor, edificator pentru întreaga viață obștească a locului, adică privind și caracterul popular al sărbătorii.
Prin acest eveniment, s-a dorit pe de o parte cinstirea Maicii Domnului ocrotitoarea bisericii parohiale, iar pe de altă parte valorificarea tradițiilor populare locale, având caracterul unei ,,Rugi bănățene”. Manifestarea a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Tedeum prin intermediul căreia s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste comunitatea locală și parohială ocrotită de Maica Domnului. Cu acest prilej s-a dat citire mesajului PF Patriarh Daniel cu prilejul începutului noului an școlar.

La manifestare au participat şi reprezentanţii autorităților locale, tineri îmbrăcați în straie populare și numeroși credincioși din parohie și împrejurimi.

Preotul paroh a evidențiat însemnătatea momentului aducând mulțumiri tuturor celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună la acest ceas de sărbătoare dar și pentru împlicare deosebită a credincioșilor în organizarea frumosului eveniment.

În continuare, după parada portului popular, a avut loc la Căminul Cultural din localitate o frumoasă prestație cultural-artistică realizată de ansambluri folclorice și tineri interpreți de muzică populară, în prezența autorităților locale și a unui numeros public.

De asemenea, au încântat publicul prezent și câțiva interpreți de muzică populară din localitate, cei prezenți bucurându-se și de o agapă frățească oferită de credincioșii Parohiei Ortodoxe Române din Mândruloc.

Pr. Vlad Oneț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.