IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, la slujbele de Naşterea Maicii Domnului, la Mănăstirea din Gai

0
114

 

gai 1Mănăstirea “Simeon Stâlpnicul” din cartierul Gai a sărbătorit în 8 septembrie, de sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, hramul paraclisului de vară, ocazie cu care IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul obştei şi a credincioşilor acestui lăcaş de cult.

Programul serviciilor religioase la Mănăstirea “Simeon Stâlpnicul” din Gai a început duminică cu Vecernia cu Litie la finalul căreia IPS Timotei Seviciu, a rostit un cuvânt de învăţătură.

Apoi, credincioşii au putut să participe la Taina Sfântului Maslu, după care a fost oficiată Utrenia.

Pelerinii au putut să se roage toată noaptea în biserica nouă a mănăstirii, unde au mai fost oficiate Ceasurile I, III şi VI, Sfânta Liturghie de noapte, Sfinţirea apei şi Acatistul Naşterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Luni, în ziua praznicului, IPS Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească.

Mănăstirea din cartierul Gai a fost ctitorită între anii 1760-1762 şi are ca hramuri pe Sfântul Simeon Stâlpnicul (biserica veche de piatră), Acoperământul Maicii Domnului (biserica nouă), Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (biserica de lemn), Naşterea Maicii Domnului (paraclisul de vară).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.