iiPlay-offul Ligii a III-a începe cu un derby arădean. La nicio săptămână după ce a întâlnit Sebișul în sezonul regulat, Ineul se deplasează la Pâncota pentru un meci cu o miză și mai mare. După ce conducerea zărăndanilor a anunțat că obiectivul a devenit locurile 1-3, elevii lui Adrian Abrudean chiar au nevoie de puncte în Podgorie. „După cum se prezintă clasamentul play-offului, cred că Ineul își joacă ultima carte la promovare vineri. Dacă pierd, mi-e greu să cred că vor mai putea spera la locul 1, însă cele 3 puncte sunt importante și pentru noi. Nu am dori să pierdem contactul cu primele două locuri, să dăm cu piciorul la tot ce am făcut bun până acum încă din primul meci din play-off. Așa că prevăd un meci încins, cum întotdeauna au jucat între ele echipele arădene, însă mi-aș dori să nu depășim limita sporti­vității. Să nu ne lăsăm conduși de orgolii și patimi, ci să fim cumpătați și să jucăm fotbal. Să nu uităm că până la urmă suntem în Liga a III-a și nu jucăm cu titlul pe masă în Liga 1”, spune Cristian Irimia, căpitanul „alb-negrilor”.
Acesta trimite săgeți în direcția antrenorului celor de la Cugir, care susține că formațiile arădene din play-off vor face o coaliție. „Îmi pare rău să o spun, dar domnul Opric vorbește pe lângă subiect. Dacă ar cunoaște cu adevărat istoria fotbalului arădean și cât de mult țin echipele din acest județ la firma lor, nu ar mai vorbi despre alianțe și alte prostii. Numai dacă s-ar uita pe rezultatele din derby-urile arădene din campionat ar sesiza că au fost destule rezultate decise la un gol diferențe, pe final, sau egaluri. Mai degrabă alții au câștigat cu 3-2, 4-1, spectacol! Aștept cu mare interes toate întâlnirile din play-off, dar mai ales cele împotriva Cugirului. Și, nu mai e mult, peste două săptămâni, primim vizita lor”, a mai spus Irimia.
După cum se știe, experimentatul goal-keeper se trage din Ineu, evoluând cu succes în culorile formației zărăndane în ligile doi și trei. În semn de apreciere, suporterii l-au numit „inimă albastră”, însă de când este „șoim” fotbalistul a mai fost „atins” cu un refren. „La Pâncota, susținătorii îmi spun «Irimia, cel mai bun din România», care rivalizează cu «Inimă Albastră». Ambele porecle sunt importante pentru mine, dar acum aș vrea să fiu cel mai bun pentru echipa care joc”, a mai punctat Cristi Irimia.

Recomandările redacției