vinulCea de-a V-a ediţie a Sărbătorii Vinului în Podgoria Miniş-Măderat va avea loc, în perioada 1-22 septembrie, în localităţile Ghioroc, Covăsânț, Șiria, Pâncota și Păuliş, organizatorii pregătind pe lângă produse specifice şi programe artistice, printre invitaţi aflându-se Irina Loghin, Claudia Ionaş, Diana Selagea şi Adrian Stanca.
Organizatorii își propun prin acest eveniment atragerea turiştilor în zonă, prin spectacolele organizate cât și prin vizitarea obiectivelor turistice.
„Această manifestare, care a devenit una tradiţională, este cu atât mai importantă cu cât judeţul Arad a reuşit o performanţă economică unică în ţară, reconversia a peste 1.800 de hectare de viţă de vie din fonduri europene. De asemenea, Consiliul Judeţean Arad a demonstrat că susţine Podgoria Aradului prin derularea proiectului de modernizare a infrastructurii intitulat Drumul Vinului, dar şi prin proiectul de reabilitare a infrastructurii de apă canal”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Acesta a mai adaugat că Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniş-Măderat se doreşte a fi o atracţie turistică atât pentru arădeni cât şi pentru alte persoane din ţară şi străinătate, prin obiectivele turistice, unele dintre ele consacrate.
Astfel, în comuna Ghioroc, turiştii pot vizita Cramele Miniş, care oferă degustări de vinuri, la cerere, Biserica Romano – Catolică (1779 – 1781), Biserica Ortodoxă care datează din anul 1793 şi se află pe lista monumentelor de arhitectură, Muzeul Viei şi Vinului de la Miniş, care se poate vizita la cerere. Tot la Miniş mai poate fi vizitat Muzeul Apiculturii, iar la Ghioroc se poate vizita Muzeul Tramvaiului sau efectuarea de călătorii cu trenul de epocă pe ruta Arad – Ghioroc, la cerere.
În localitatea Covăsînţ, printre obiectivele turistice se află Cetatea ,,Tornea” şi urmele cetăţii de pământ ,,Hindec”, ruinele şi turnul unei impresionante biserici ridicată în stil gotic, datată din secolul al XIV-lea, la care se adaugă şi un fond construit de excepţie.
La Şiria, turiştii pot vizita Mănăstirea cu schitul de la Feredeu construită la mijlocului secolului XX, ruinele Cetăţii Şiriei, fostă cetate regală, atestată documentar din 1318, Muzeul ,,Ioan Slavici” şi Muzeul ,,Emil Monţia”. De asemenea Castelul din Galşa, construit în secolul al XVIII-lea, în stil baroc cu elemente neoclasice şi cramele de vinuri şi viile şirienilor ce urcă pe versanţii vestici ai Zărandului pot fi vizitate.
La Pâncota, dintre obiectivele turistice ale oraşului se remarcă centrul viti – vinicol – în care se produce vinul local – Mustoasa de Măderat, ansamblul urban desfăşurat de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu, Palatul Schulchowschi, devenit azi, sediul Primăriei din Pâncota, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din judeţul Arad, construit în stil rococo. Tot la Pâncota pot fi admirate arborii Seqvoia Gigantea, situaţi în podgoria de la Măderat, Turnul Pompierilor şi Crama Veche.
Pintre obiectivele turistice ale comunei Păuliş se află crama care organizează degustări de vinuri, la cerere, conacul de la Baraţca, construit în primele decenii ale secolului al XX-lea, înconjurat de un parc dendrologic care cuprinde exemplare rare de tisă, magnolii şi pin de Himalaya, monumentul Eroilor de la Păuliş ridicat în cinstea ostaşilor români,  din ,,Detaşamentul Păuliş” căzuţi în luptele din anul 1944 pentru apărarea culoarului Mureşului şi renumitele valuri de apărare de la Sâmbăteni considerate ca aparţinând epocii daco – romane.
Atracţii istorice
Conform documentelor istorice, în Podgoria Aradului a luat fiinţă prima şcoală de viticultură la Miniş (comuna Ghioroc) în 1881 şi prima pepinieră viticolă la Baraţca – Păuliş în 1885. În zona Minişului a fost produs pentru prima dată vin de tip Aszu din soiul Cadarcă în 1744. La Miniş funcţionează cea mai veche vinotecă cu cel mai vechi vin – produs în 1926, iar în localitatea Miniş, funcţionează Muzeul Viei şi Vinului începând din 1987.
La Miniş, a luat fiinţă Staţiunea de Cercetări Horti – Viticolă, care funcţio­nează astăzi ca Staţiune de Cercetare – Dezvoltare Viti – Vinicolă Miniş, începând cu anul 1957, iar în cadrul centrului viticol Măderat s-a produs pentru prima dată, soiul de vin „Mustoasa de Măderat”, obţinut din selecţie naturală, ce are o tărie alcoolică medie.
Programul Sărbătorii Vinului:
Ghioroc, 1 septembrie, ora 17.00 – Stadion:
Orchestra „General Music” –condusă de Florin Ionaş Generalul alături de soliştii: Claudia Ionaş, Diana Selagea şi Ionuţ Langa.
Covăsânţ, 8 septembrie, ora 17.00 – Tabăra Ortodoxă:
Orchestra „Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Adrian Stanca.
Şiria, 15 septembrie, ora 16.00 – Parcul Central
Orchestra „Rapsodia”- condusă de Vasile Rus – solişti Dana Han, Radu Vand. Umoristul Radu Moş. Invitata specială: Irina Loghin.
Pâncota, 20 septembrie, ora 17. 00 – Parcul Central
Orchestra „Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Adrian Stanca. Prezintă Radu Moş.
Păuliş, 22  septembrie, ora 15.00 –  Parcul Central:
Orchestra „Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Ciprian Roman.
(Ş.M.)

Recomandările redacției