Issa: „Puncte nesperate, dar luate muncind cu toții pe teren”

0
18

Senegalezul Pâncotei a avut o rundă de odihnă ca urmare a cumulului de cartonașe galbene, iar contra Mediașului a fost printre cei mai buni jucători de pe teren. Mijlocaș central în triunghi cu Fuchs și Pavel, Issa Tiaw a făcut ambele faze ale jocului, creând printre altele faza de la golul lui Dragalina.
Fotbalistul de culoare a primit o minge la marginea careului a pus corpul în fața lui Stancu, a trecut elegant de Elton și a pasat precis in fața porții de unde colegul său nu putea rata.„Reveneam după o suspendare, mi-a dorit mult să joc bine azi și să câștigăm. Jucam cu o echipă mare, cu pretenții, dar ne-am mobilizat cu toții și rezultatul s-a văzut la final pe tabelă.  Am mai spus și cu alte ocazii că pe teren contează mai puțin numele jucătorilor și mai mult munca fiecăruia. Sincer, am luat 4 puncte nesperate cu Gaz Metanul”,  a spus fotbalistul de culoare la finalul confruntării cu teamul lui Grozavu.
Cu cele trei puncte luate în ultima etapă intermediară a anului în eșalonul secund, Pîncota reintră în cărțile play-offului. „Rămânem o echipă mică, modestă, avem nevoie mereu de multă determinare pentru orice rezultat bun. Dar, dacă legăm aceste rezultate, fie că vrem, fie că nu, punctele ne pot duce în play-off.  Trebuie să ne adunăm și să încercăm să câștigăm și sâmbătă, la Caransebeș”, a adăugat Issa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.