Istoria Mănăstirii „Sfinţii Arhangheli” de la Roşia

Pentru informarea citorilor noştri despre trecutul Mănăstirii „Sfinţii Arhan­gheli” de la Roşia, am apelat la excep­ţionala lucrare a părintelui dr. Pavel Vesa, „Monografia comunei Dieci”, din care preluăm următoarele: „La propu­nerea mai multor preoţi şi credincioşi din Roşia şi parohiile din jur, s-a pus în discuţie înfiinţarea la Roşia a unei mănăstiri. Se avea în vedere faptul că satul a fost depopu­lat, mai locuiau doar 31 de suflete, marea majoritate a locuitorilor mu­tându-se în alte localităţi. Satul Roşia s-a dovedit a fi un mediu pro­pice pentru existenţa pe această vatră a unei mănăstiri, mai ales că exista biserica parohială cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Până la înfiinţarea mănăstirii, satul Roşia era filie la parohia Revetiş. Pentru că în sat au mai rămas puţini locuitori, biserica nemaiputând fi întreţinută, preotul paroh Ovidiu Daşcău de la Revetiş pune problema înfiinţării la Roşia a unei mănăstiri de maici. Cu toate că propunerea nu a fost îmbrăţişată de toţi care trebuiau să ia hotărâri şi să dea apro­bări, în cele din urmă lucrurile iau un făgaş aşteptat şi dorit de cei mai mulţi. În urma propunerilor, în ziua de 15 octombrie 1995, cu ocazia unei adunări cu credincioşii din Roşia, în prezenţa protopopului Ioan Brădean al Sebişului, Prea Cuviosului arhiman­drit Nestor Iovan, exarhul mă­năs­ti­rilor din cadrul eparhiei arădene, în calitate de delegat al Prea Sfinţi­tului dr. Timotei Seviciu, preotul Ovidiu Daşcău, parohul din Revetiş, maicile Aritina, Elefteria şi Nicoleta de la Centru eparhial şi mulţi credin­cioşi din Roşia. Cu această ocazie, pe lângă faptul că toţi credincioşii şi-au exprimat dorinţa înfiinţării unei mă­năstiri, au fost de acord cu cedarea tuturor bunurilor mobile şi imobile către Episcopia Aradului, pentru a se putea începe o viaţă monahală de obşte şi înfiinţarea locaşului monahal. în 1995, la sărbătoarea Sfin­ţi­lor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 no­iem­brie), a fost deschisă oficial, de către Prea Sfinţia Sa dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului şi Hunedoarei, şi un numeros sobor de preoţi, mănăs­tirea de maici din satul Roşia.
Odată deschisă mănăstirea, cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale, cele trei maici, care au participat şi la întâlnirea cu credincioşii din Roşia, au amenajat, în clădirea vechii case parohiale, 3 chilii, bucătări şi o mică trapeză. Ca preot duhovnic a fost numit ieromonahul Ilarion de la mănăstirea Hodoş-Bodrog, după care a urmat părintele David de la aceiaşi mănăstire, apoi preotul Ioan Dărău, preot de mir pensionar. Ca orice început, a fost greu, însă, datorită maicilor, care se îndeletni­ceau cu agricultura pe pământurile foste ale parohiei Roşia, şi creşte­rea animalelor. Au beneficiat şi de ajutorul credincioşilor din parohiile vecine şi a pelerinilor veniţi la mănăstire.
Cu administrarea mănăstirii a fost încredinţată maica Aritina, care, în toată perioada, de la înce­puturile aşezământului monahal şi până astăzi, a dovedit multă price­pere şi chibzuinţă în afacerile gos­podăreşti. În anul 2001, în partea de nord a altarului bisericii, a fost amenajat un paraclis de vară, cu hramul «Adormirea Maicii Domnului», unde în fiecare an de ziua praz­nicului se săvârşeşte Sfânta Litur­ghie pentru pelerinii veniţi la mănăstire. Nu cu multă vreme în urmă, în par­tea de sud a incintei, a început construirea unei clădiri, parte şi etaj, destinate stăreţiei, chiliilor şi dormitoare pentru pele­rini veniţi la mănăstire. În biserică a fost înlocuit întregul mobilier, efectuat de firma «Vlas» din Arad. În curând vor urma lucrări interioare şi exterioare la biserică. Dintre dona­ţiile făcute bisericii, amintim o frumoasă icoană reprezentând pe Maica Domnului donată de credincioasa Viorica Moşter din Timi­şoara. Astăzi, soborul mănăstirii este alcătuit din: maica Aritina (stareţă) şi rasoforele Dionisia, Andreia şi Antonia. Preot duhovnic este părintele Ioan Dărău, pensionar, rămas văduv s-a retras la mănăstire.”
Maica stareţă Aritina ne-a precizat că „în prezent continuăm pictura în Biserică – care este de factură bizantină – iar lucrările exterioare le lă­săm până la venirea primăverii. Ne-am aprovizionat singure cu lemnele ne­cesare pentru iarnă, din pădurea noas­tră. Avem tractor, drujbă şi toate cele necesare activităţilor gospodăreşti. Tot măicuţele lucrează cu tractorul şi la câmp, ară, discuie, seamănă şi recoltează, pentru între­ţinerea porcilor, vacilor şi păsărilor pe care le avem. Ne descurcăm aşa cum pu­tem, dar nu cerem ajutorul nimănui.”