Istorie, cenzură şi ură

Am citit şi eu, ca tot omul ce se vrea bine informat, că preşedintele Johannis a promulgat o lege care nu doar interzice, dar aplică şi sancţiuni pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid. Ţinta par a fi (şi chiar sunt, în mass-media) mareşalul Antonescu şi dictatorul Ceauşescu. N-am văzut legea respectivă în cuprinsul ei, nu sunt nici măcar jurist sau pe-aproape, dar pot fi logic în anumite aspecte.

În primul rând trebuie să vorbim de istorie. Eu, acum 30 de ani, am învăţat o istorie trucată, tocmai din cauza regimului ceauşist, iar repercusiunile acestei trucări se regăsesc şi acum în mentalul celor de 40-50 de ani. Mircea cel Mare era cel Bătrân, Ştfean cel Mare era pe ascuns şi Sfânt, monarhia era bifată doar în câteva paragrafe sau capitole, în schimb disidenţa comunistă şi, mai apoi, întreaga epocă au fost prezentate cu lux de amănunte, fals şi umflat, desigur. Copiii noştri şi generaţiile ce vor urma au dreptul să-şi cunoască istoria aşa cum a fost ea, nu îngrădintă de legi precum cea promulgată  acum de preşedinte.

Apoi, este vorba de libera exprimare, de dreptul la opinie, de eliminarea cenzurii. Or, dacă mie mi se îngrădeşte dreptul la opinie atunci când doresc să vorbesc de Ceauşescu, de Antonescu sau chiar de Hitler, nu consider că e normal. Tot aşa ar trebui să nu mai vorbim de Keops (câţi egipteni au murit până s-au construit piramidele), de Pilat din Pont, de Inchiziţie, de coloniştii americani care au decimat efectiv zeci de triburi de amerindieni nativi, iar exemplele pot continua.

Până şi acest cult al personalităţii este insuficient definit şi rămâne la latitudinea legiuitorului să decidă dacă o persoană se face sau nu vinovată de cultul personalităţii. Dacă, de exemplu, vecina mea spune – şi pe bună dreptate ea aşa simte – că a fost mai bine pe vremea lui Ceauşescu? Se încadrează în rigorile acestei legi sau nu? Sau dacă un istoric, un moderator de televiziune sau un politician reia public – indiferent de context – celebra declaraţie a mareşalului Antonescu: „Români, vă ordon treceţi Prutul!” înseamnă că e pasibil de pedeapsă? O să-mi spuneţi că nu, dar cine ne garantează că un procuror sau un judecător n-o să considere că şi aceste exprimări sunt tot o promovare a cultului personalităţii?

După părerea mea, România a suferit şi suferă de 25 de ani şi datorită faptului că se promovează legi pline de ambiguitate şi interpretare, că apar legi care contrazic alte legi şi modificări care împing şi mai mult înspre confuzii şi interpretări. Şi această lege are suficiente lacune în ceea ce priveşte definirea exactă a cultului personalităţii, ce înseamnă mai exact evocarea unui personaj istoric şi, mai ales, unde este delimitarea legală. Sunt perfect de acord cu interzicerea promovării în public a ideilor, concepţiilor, doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. De asemenea sunt de acord să se pedepsească „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război”, fapt de asemenea prevăzut în lege. Aici totul e clar, în schimb, chestia cu cultul personalităţii e o abordare neprofesională, dar şi periculoasă.

P.S. Ca să înlătur orice dubiu, nu regret deloc perioada ceauşistă prin prisma vieţii de atunci, iar despre mareşalul Antonescu pot vorbi doar prin prisma istoriei, a momentelor care i-au caracterizat viaţa.