Atâta istorie, tradiţie şi atâtea poveşti pluteau deasupra meciului UTA – ”U” Cluj că este imposibil să aminteşti de trecutul celor două mari branduri ale fotbalului românesc în doar 90 de minute.

Sunt momente când istoria triumfătoare devine o corvoadă, o obligaţie prea mare pentru unii oameni, incapabili de lucruri mari. Parcă refuzând prezentul deloc onorabil, lumea a umplut, duminică, arena „Motorul”. Două galerii, cântece şi echipe care interesează, care au adepţi şi fani înflăcăraţi. Suporterii celor două echipe sunt mânaţi spre stadion de trecut, dar trăiesc în viitor, pentru că prezentul îi doare.

La ”U” Cluj lucrurile sunt mult mai bune, în acest moment. Acolo, perioada grea pare că a trecut. Echipa are finanţare, cu Sabău la cârmă şi un obiectiv clar: promovarea.

Asta s-a văzut şi pe teren. După maniera ruşinoasă în care a ieşit din Cupa României, unde Astra a învins cu 4-3, deşi ”U” Cluj a avut 3-0, pentru Universitatea era nevoie de un succes clar, fără dubii.

Chiar şi fără Florescu sau Goga, clujenii şi-au însumat statutul de favoriţi şi au arătat superioritate în joc. În mod logic a venit şi golul. Giurgiu (17) a marcat din 12 metri, sub transversală şi a deschis calea ardelenilor spre victorie. UTA a fost neputincioasă în tentativa de a da o replică, iar nefericitul Benga a luftat în careu, lăsându-l pe Alexandru Coman (39) să facă 2-0. Acesta a fost scorul pauzei. UTA nu oferea deloc emoţii, galeriile cântau în continuare, dar atmosfera plăcută avea să fie definitiv de partea oaspeţilor. Arădeanul Gavra (62) a deviat perfect cu capul, după un corner şi s-a făcut 3-0. Meciul era jucat, prezentul era clar pentru cele două echipe, iar ”U” Cluj a prins momentul perfect să-şi repare moralul după meciul cu Astra. Marius Coman (70) a marcat şi el, dintr-o defensivă debusolată a celor de la UTA.

Două echipe cu o istorie grea, care nu va putea fi ştearsă niciodată de lipsa banilor, ori de erorile unor conducători. UTA şi ”U” Cluj vor rămâne la fel de importante în inimile fanilor şi în viitor. Un viitor în care cele două s-ar putea revedea în Liga 1. Deocamdată, prezentul este al Universităţii, iar scorul înregistrat astăzi, în etapa a 15-a a Ligii 2, pe „Motorul”, arată clar acest lucru.

UTA: Orlic – Cr. Costin, Al. Manea, S. Benga, Copaci – N. Janos (Cubleşan 55′), Coulibaly, Andr. Enescu (Miculescu 65′), Vădrariu (L. Oprea 43′) – Al. Pop, Cip. Rus

U Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Andr. Cordoş, Abrudan, Sepsi – D. Dumitrescu (Berci 67′), Gab. Giurgiu, Taub (Oct. Ursu 73′) – Haţiegan (Cr. Ene 80′), Gavra, M. Coman

Arbitri: George Cătălin Găman (Craiova); Romică Bîrdeş (Piteşti) şi Doru Zamfir (Slatina);  Dorin Voina (Reşiţa);

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) şi Daniel Sabou (Zalău).

liga2.ro

Recomandările redacției