Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, continuă campania „Salvator din pasiune”.

Doritorii sunt așteptați pentru înscrieri până în 10 octombrie 2018, între orele 09.00-12.00 la locaţia II a inspectoratului pe strada Eftimie Murgu 3-5.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

– apt din punct de vedere medical; – să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiuni lor cu intenție;

– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:

  1. cerere de înscriere;
  2. certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); 3. copie după actul de identitate;
  3. aviz psihologic – se poate obține de la orice cabinet psihologic și poate avea mențiunea ,,apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU” ;
  4. act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună;
  5. adeverință medicală necesară dosarului poate fi obținută de la medicul de familie, cu mențiune ,,apt pentru efort fizic” (nu este necesară obținerea unei adeverințe de la un medic de medicina a muncii, dar aceasta poate fi acceptată);
  6. acordul părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Recomandările redacției