ITM Arad anunță modificări la regimul de muncă al zilierilor

0
86

Zilierii vor putea să desfăşoare activităţi cu caracter ocazional în mai multe domenii de activitate decât până acum. Inspectoratul Teritorial de Muncă anunță noile modificările prevăzute de Legea 254/2015, privind regimul zilierilor.

Mai exact, aceştia vor putea fi folosiţi la cateringul pentru evenimente, dar şi în cadrul taberelor pentru copii sau cabanelor pentru turişti.

De asemenea, zilierii vor putea să lucreze la creşterea plantelor ornamentale, îngrijirea/curăţarea pomilor, la activităţile pepinierelor, grădinilor botanice şi rezervaţiilor naturale, precum şi la creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite.

În acelaşi timp, există schimbări şi în privinţa situaţiilor în care instituţiile publice pot să apeleze la zilieri. Este vorba de instituţiile publice autorizate să facă cercetări arheologice sau de către oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice.

Domeniile din clasificarea activităţilor din economia naţională în care se va putea presta munca necalificată ocazională sunt: agricultură, vânătoare şi servicii anexe – diviziunea 01; silvicultură, cu excepţia exploatărilor forestiere – diviziunea 02; pescuit şi acvacultură – diviziunea 03; colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase – clasa 3821 şi 3811; recuperarea materialelor – grupa 383; comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii – grupa 462; activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor – grupa 823; publicitate – grupa 731; activităţi de interpretare artistică – spectacole – clasa 9001, activităţi suport pentru interpretarea artistică – spectacole – clasa 9002 şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole – clasa 9004. De asemenea, aceștia vor putea derula activităţi de cercetare-dezvoltare în biotehnologie, activităţi de cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie; activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste săpături arheologice; activităţi de întreţinere peisagistică – plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare; creşterea materialului săditor – creşterea plantelor ornamentale, activităţi ale grădinilor zoologice, creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale, hoteluri și alte facilităţi de cazare,  activităţi ale cluburilor sportive și activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente.

Un alt element de noutate îl constituie şi faptul că beneficiarul care nu va încheia în scris un acord cu zilierul privind plata remuneraţiei la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, poate fi sancţionat cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei“, a susținut Ecaterina Isac, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.