Urăsc culoarea galben, casa de Bourbon și avocații! (Napoleon Bonaparte)
Violul, ca fenomen, e prezent în natură și-n afara naturii doar la mizerabila specie vie și animală numită om. Omul face de rîs și de rușine tot ce înseamnă partea vie a naturii, ba chiar și partea minerală a aceleeași naturi, întrucît nici atomii nu practică violul, nici bacilii ori bacteriile, nici protozoarele sau alte soiuri de rozătoare, rumegătoare și nerumegătoare, nici  zburătoarele, tîrîtoarele sau înnotătoarele, ci doar grețoasa, respingătoarea și distrugătoarea ființă bipedă numită cum spuneam mai sus. Așa fiind, și dacă se compară cu rușinoasa ființă umană, oricărei componente a naturii îi crapă obrazul de rușine. E de-nțeles, sper, și motivul (unul dintre multele motive, și nu cel mai neînsemnat), pentru care totul în universul cunoscut și necunoscut refuză limbajul articulat: refuzarea categorică și constantă a aderării la mizeria clocită de om și-mprăștiată tot de om, cu descreierată mîndrie, în tot universul.
În genere, violul definește raportul nesimțit dintre două părți: o parte-i de acord, cealaltă-i refuznică, iar partea care-i de-acord procedează  la impunerea prin silnicie (pumn, par, glonț, șantaj, sentință judecătorească sau orice altă drăcie de-asta omenească), a raportului contra naturii refuzat de partea adversă. Mai pe-nțelesul tuturor: ții tu morțiș să te destrăbălezi un ceas ori două, un mandat ori două-trei-patru-cinci, cu subiectul pasiunii tale subite – și-atunci pui mîna pe par, îi proptești opoziției țeava ghioagei între ochi, proptești deștiu-n trăgaci și răcnești cît te țin bojocii: iubește-mă, fă, că altfel îți zbor creierii!
În timp, plaja de manifestare a violului s-a extins în măsura-n care s-a
lungit și s-a lățit și nerușinarea specimenelor apte de așa ceva, astfel că au apărut diferitele violări: de proprietate, de drepturi, de legi, de naiba mai știe ce…
Cel mai faimos viol fără tentă sexuală dar cu clare porniri spre orgie este cel descris de Costantin Negruzzi în a sa genială dramă Alexandru Lăpușneanu și constă în celebra spunere a viitorului Vodă către boierii veniți să-l întîmpine spre-a-l face să facă cale-ntoarsă: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!”. Lăpuș­neanu se voia un fel de manager preste Moldova – și el iubea și Moldova și-i iubea și pre moldoveni, iar dacă ăia nu-l voiau, violul era singura soluție.
Cazul Lăpușneanului nu-i deloc străin Aradului (din nefericire), și nici nu-s nădejdi că s-ar curma cumva violul prelungit inuman și practicat cu un eroism care-ar fi stimabil de n-ar fi condamnabil.
Cîndva, pentru fapta denumită viol se reteza capul mizerabilului. Ceva mai tîrzior, s-a dat ucaz că „… se va tăia spîrdalnicul mădular aceluia care va fi prins au  îmblînd, au făptuind…”. Mai nou, dacă nimeni nu te vrea dar ții tu cu dinții să fii Vodă, te pune-n scaun primăria, te ține-n brațe chiar Majestatea Sa Primarul Autoironic (chit că minte de-ngheață Mureșul în luna lui Cuptior ca să treacă pe pod de gheață refugiații – ori ăi de i-a cerut și-a zis că nu i-a cerut, ori ăi de nu i-a cerut da’ a scris undeva, și încă mai scrie-acolo,  că i-a cerut). Dacă printr-o autoironie a soartei te dă cineva afară, te repune-n jilțul managerialo-voievodal justiţia – chit că amintita instituție românească de toată rușinea și de toată jalea n-are nici cel mai mic drept de-a se-amesteca în ceea ce hotărăsc cei aleși de electorat, întrucît ei, aleșii, nu au obligația de a hotărî nici ce scriu legile și nici cum scriu legile (că de-ar fi așa, ce rost ar mai avea să-i plătim pe-aleși de pomană cînd ei trebuie să hotărască ce-au hotărât deja mai demult legile sau cum au hotărît legile?).
Se dovedește-odată-n plus că votul electoral e-o imensă porcărie, o prostie fără capăt și-o pierdere de vreme irecuperabilă: la ce dracu’ mai plătim aleși dacă hotărîrile lor nu-s decît gunoaie pe care le mătură judecătorii? Nu mai bine desființăm consiliile și primăriile, dăm naibii alegerile și ne-nchinăm Floriței Boloș, lui Aurel Tripa, Elenei Udrea și prietenelor ei justițiare, ălora care-au retrocedat centrul Timișoarei țiganilor, bravilor judecători care i-au dat sute de mii de hectare de pădure lui Sturza Paltin prin Viorel Hrebenciuc, ălora care-au dat pentru trădare de țară pedepse mai mici decît pentru găinării ceva mai răsărite?
Și-uite-așa o mai punem de-un viol: să iubim necondiționat justiția, chiar dacă ni se suie stomacu-n gît și stă să ne iasă-afară pe beregăți, și să nu cumva să-i deranjăm pe justițiari, că altfel ajungem la bulău!
Se-aude, neamule? Iubiți și justiția, chiar dacă vă provoacă sila, că altfel dracu-i al vostru (și-al meu)!

Recomandările redacției