Hotărât lucru, în politica românească asistăm la unele – să le zicem blând – iubiri nefireşti. Şi nu de ieri, de alaltăieri, ci chiar de când s-a brevetat în România democraţia originală. Suntem departe de a crea partide, programe, mesaje, pe linie doctrinară, iar consecinţa firească este că alianţele contra naturii – aceste iubiri nefireşti – îşi fac şi ele locul, că doar pe filiera dâmboviţeană orice este posibil.

Abordând această temă, subiectul pare a fi anormalitatea doctrinară din USL. Paradoxal, dar actuala alianţă la guvernare are, poate, o credibilitate mult mai mare decât altele, de-a lungul scurtei istorii post-decembriste. În fond, a avut un scop comun, care a fost mai tare decât orice doctrină, orice viziune de guvernare şi orice ideologie: doborârea PD-L de la guvernare.
Un PD-L (fost PD) care pare să fie campion al alianţelor nefireşti. După „marea schismă” din FSN, PD a continuat să rămână la stânga politică, dar a cochetat mereu cu dreapta, şi în perioada ’92-’96 (în opoziţie) şi în ’96-2000 (guvernarea CDR), dar mai ales prin crearea alianţei cu liberalii, câştigătoare în 2004, când într-adevăr democraţii cochetau deja cu popularii europeni. Dar, odată cu schimbarea macazului spre dreapta, au început coabitările de… stânga. A fost mai întâi guvernarea împreună cu PSD, în 2009, apoi cu o falie a migratorilor, denumită UNPR (formată în majoritate tot din membri PSD, care, de altfel, s-au întors la partidul-mamă în 2012), care tot alianţe nefireşti au fost, pentru că din 2006 încoace PD (devenit PDL) nu conteneşte să-şi afirme o identitate de dreapta.
Poate că subiectul ar fi fost răsuflat, dacă evenimentele din aceste zile arată din nou o… apropiere nefirească: în lupta surdă dintre PSD şi PNL, cu mici răbufniri, ca la mămăliga ce fierbe la foc mic, Victor Ponta, liderul unui partid prin excelenţă de stânga, coabitează până la iubire platonică chiar cu cel care din 2004 ţine strâns de lance drapelul dreptei româneşti, adică Traian Băsescu. În schimb, Antonescu se simte trădat, nu (neapărat) pentru că oamenii consideraţi ai lui Băsescu au rămas în sistem, adică în posturi cheie din Justiţie, ci mai ales pentru că Ponta duce din ce în ce mai mult arta coabitării, înspre compromis. Nu Codruţa Kövesi şi Daniel Morar sunt merele discordiei, ci atitudinea premierului.
În fapt, cum roata istoriei se roteşte şi nu se ştie pe cine prinde sub ea, acum PNL se găseşte (aproape) în situaţia PD-L-ului din 2006. Atunci li­beralii, la adăpostul funcţiei de premier a lui Tăriceanu, i-au poftiti afară de la guvernare pe democraţi, preferând o altă iubire nefirească: sprijinul PSD din Parlament. Măcar PD îl avea pe Băsescu la Cotroceni, dar actualul PNL are doar promisiuni. Aşa că, nu ne-am mira ca, la umbra atâtor alianţe contra naturii, Antonescu şi ai săi să vadă guvernarea de la televizor. Iar PSD şi cu aripa Băsescu a PD-L să-şi jure iarăşi iubire veşnică.
În fond, la atâtea iubiri nefireşti în doar 23 de ani, nimic nu ne mai miră. Vorba ceea, când dragostea-i mare, nu contează nici măcar… doctrina.

Recomandările redacției