Festivalul „Iubiţi Muzica Românească!”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, va avea loc în perioada 12 -19 octombrie 2017, marcând unul dintre vârfurile anului muzical arădean.
Organizat în săli emblematice precum Cercul Militar, Colegiul de Arte Sabin Drăgoi sau Sala Ferdinand a Primăriei Arad, festivalul propune o panoramare a creaţiei culte româneşti, în special a celei aparţinând generaţiilor postenesciene („generaţia de aur a muzicii româneşti”) şi contemporane, cu dublul scop al promovării sale în rândul unui public cât mai larg şi al familiarizării interpreţilor români şi străini cu ópusuri de referinţă, rar sau deloc întâlnite altfel pe afişul stagiunilor de concerte.
„Structura acestui festival-pilot include un colocviu de muzicologie şi opt manifestări muzicale concepute ca evenimente culturale în genuri distincte: simfonic, vocal-simfonic, cameral, operă, spectacol multimedia. Momente în care muzica se aliază cu poezia, cu teatrul, cu filmul, întâlniri fascinante ale sonorităților instrumentale cu cele electronice, piese în primă audiție mondială, oferă auditorilor posibilitatea de a se familiariza cu diversitatea de soluţii propuse de arta sunetelor în derularea contemporană“, ne-a declarat Doru Orban, managerul Filarmonicii de Stat Arad.
Tematici și provocări
„Banatul multicultural”, „Viața în doi”, „Muzica românească în mâinile tinerilor interpreţi”, fascinația unui spectacol de operă contemporană (Orestia III de Aurel Stroe) sau aceea a unui spectacol multimedia – film mut și muzică – și
reîntâlnirea cu senzaționala capo­doperă cinematografică TABU (1931) de Friedrich Wilhelm Murnau, cu muzica compusă special pentru această peliculă de Violeta Dinescu, sunt câteva dintre tematicile și provocările lansate de această primă ediție a evenimentului.
Invitaţi sunt muzicieni consacraţi din Bucureşti (Diana Moş, Ion Bogdan Ştefănescu, Bianca Manoleanu, Remus Manoleanu, Cezar Verlan), Bacău (Trio Syrinx), Craiova (Mihai Ungureanu), Braşov (Cvartetul Academic), Timişoara (Sorin Petrescu, Doru Roman, Dorin Cuibariu, Sergiu Cârstea, Adriana Dogariu, Sorin Dogariu, Cosmina Ivan, Cristian Ardelean, Nicolae Hațegan ș.a.), Arad (Dorin Frandeş, Mario Florescu, Lucia Florescu, orchestra şi corul Filarmonicii), dar și oaspeți de peste hotare, cu o preocupare constantă pentru cunoaşterea şi promovarea muzicii româneşti: saxofonistul Daniel Kientzy (Franţa), dirijorul Huba Holloköi (Ungaria-Finlanda), acordeonistul Marko Ristic (Serbia), muzicologul  Heidemarie T. Ambros.
În conţinutul serilor de festival sunt cuprinse creaţii de Ioan Căianu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Emil Monţia, Mihai Brediceanu, Ion Scărlătescu, Paul Jelescu, Philipp Herschkowitsch, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Aurel Stroe, Pascal Bentoiu, Corneliu Cezar, Teodor Grigoriu, Walter Michael Klepper, Remus Georgescu, Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Adrian Pop, Dan Dediu, George Balint, Petru Stoianov, Dan Voiculescu, Sabin Păutza, Dan Buciu, Cornelia Tăutu, Violeta Dinescu, Corneliu Dan Georgescu, Richard Oschanitzky, Viorel Munteanu, Doina Rotaru, Mihai Măniceanu, Laura Mânzat, Andrei Tănăsescu, Laura Manolache, Lucian Beschiu, Roman U. Vlad, Ana Szilagyi, Romeo Cozma, Gabriel Almasi, Gabriel Mălăncioiu, Ionică Pop, Darie Nemeș Bota, Ioan Dobrinescu.
Relevantă pentru amploarea și ineditul evenimentul este parcurgerea punctuală a agendei de festival, precum și informația legată de accesul gratuit al publicului, în limita locurilor existente în sălile de concert.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului său de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”, încheie Orban.

Recomandările redacției