cioncaIustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, contestă atitudinea premierului Victor Ponta, pe care îl consideră nociv pentru România şi români. „Ştiu că suntem în Săptămâna Patimilor, că trebuie să fim mai buni şi mai înţelegători, dar nu putem trece cu vederea tot mai desele derapaje ale actualei guvernări, în special ale lui Victor Ponta. Deciziile pe care le ia premierul Ponta ne conving tot mai mult că locul acestuia nu este în fruntea Guvernului României, ci aşa cum se prezintă acum, ascunzându-se într-un bunker. Faptul că şi-a mutat biroul de prim-ministru la Ministerul Apărării, într-o zonă militarizată, arată tot mai mult modul în care Ponta înţelege să guverneze: departe de ochii electoratului, netransparent, dorind să camufleze corupţia care îi decimează guvernul şi partidul şi care ajunsese până la propriul cabinet din Palatul Victoria, după cum a arătat-o referatul procurorilor în cazul baronului PSD Duicu”, afirmă Iusin Cionca.
Un alt aspect al dispreţului pe care îl manifestă Victor Ponta faţă de români este numirea lui Victor Ciorbea în fruntea instituţiei „Avocatul Poporului”. „Asistăm şi aici la o politizare a unei instituţii care trebuie să fie apolitică. Să nu uită că «Avocatul Poporului» a fost prima instituţie atacată în vara anului 2012. Atunci PDL a fost acuzat că se victimizează politic, că defăimăm ţara afirmând că suntem în faţa unui atac la statul de drept. Acum, inclusiv prin numirea lui Victor Ciorbea ca Avocat al Poporului, se dovedeşte că USL a dorit atunci acapararea puterii şi, în timp, protejarea propriilor baroni şi corupţi”, a declarat Iustin Cionca. Acesta subliniază importanţa Avocatului Poporului prin faptul că această instituţie „poate ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă emise de Guvern. În 2012 a fost numit un Avocat al Poporului mai mult formal, în persoana domnului Crişu Anastasiu, care nu a atacat nici măcar o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, deşi ulterior multe s-au dovedit neconstituţionale. Acum, prin numirea lui Victor Ciorbea, politizarea este clară şi explicită”, a completat Iustin Cionca.
În concluzie, Cionca îl somează pe premierul Ponta: „Dacă Victor Ponta a decis, în total dispreţ faţă de lege, să-şi mute biroul de premier la Ministerul Apărării Naţionale, îi cerem să facă pasul până la capăt şi să plece definitiv din fruntea Guvernului, pentru că a făcut şi face prea mult rău românilor; este nedemn de funcţia pe care o ocupă”.

Recomandările redacției