După ce acum scurt timp i s-a atras atenţia – de către jurnaliştii arădeni şi nu numai, ce program de muncă, mai mult decât lejer îşi permiteau consilierii personali Iustin Cionca şi Andrei Fuliaş, Adrian Ţolea, preşedintele interimar al CJA a luat atitudine. I-a demis chiar în timpul unei conferinţe de presă, Fuliaş, vădit surprins spunând că află că este dat afară chiar în direct.

De reamintit că, cei doi consilieri personali ai preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ţolea au fost în atenţia mass-mediei locale şi a unor reprezentanţi din CJA, pentru că nu îşi făceau treaba şi era evident. Mai precis, despre cei doi s-a tot discutat că sunt mai activi poltic decât administrativ la Consiliul Judeţean, unde erau angajaţi. Iustin Cionca a fost chiar în centrul atenţiei după ce se ştia că, acesta dă pe la muncă într-o lună cât poţi număra pe degetele de la o mână. În schimb, acesta era preocupat mai mult de politică în timpul orelor de muncă la CJA.

Acum câteva zile, Adrian Ţolea a spus că va face cercetări în acest sens şi că dacă va constata că cei doi nu îşi îndeplinesc atribuţiile de muncă le va da liber. Se pare că s-a convins destul de repede, după ce i s-a pus problema pe masă.

„Atribuţiile celor doi încetează pentru neîndeplinirea responsabilităţilor de serviciu. Am constat probleme cu programul de muncă. Cred că este mult mai bine aşa pentru că am nevoie de oameni disponibili să mă sprijine. Desigur va exista preaviz şi toate cele necesare se vor rezolva“, a spus preşedintele interimar al CJA, Adrian Ţolea.

Replică a avut de dat şi Remus Guţu care a chiar s-a arătat public revoltat de cum îşi vede de serviciu Iustin Cionca. „Mă bucur că în sfârşit domnul Adrian Ţolea şi-a dat seama ce făceau cei doi, cum nu îşi îndeplineau datoriile de serviciu. Sunt sigur că vor fi ok. Cum a ştiut primarul Gheorghe Falcă să tripleze schima de personal la Primăriei sunt sigur că le va găsi celor doi două locuri «calde»“, a spus vicele Consiliului Judeţean, Remus Guţu.

Recomandările redacției