Jandarmii au intervenit la un furt dintr-o firmă de pe Calea Iuliu Maniu

0
64

Marți, în jurul orei 12.00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj la sediul unei societăți comerciale situată pe Calea Iuliu Maniu din municipiul Arad. Un bărbat din Iaşi a furat bani din poşeta unei angajate.

La adresa precizată, jandarmii au identificat persoana care a făcut apelul. Aceasta, o femeie în vârstă de 48 de ani, a reclamat faptul că i-a fost sustrasă o sumă de bani din poșetă, în timp ce se afla la serviciu.

La verificările efectuate, a rezultat că, în urmă cu puțin timp, un bărbat în vârstă de 41 de ani, Ionuț R., cu domiciliul într-o localitate din județul Iași, a pătruns, fără drept, în incinta societății comerciale cu scopul de a apela la mila angajaților și a le cere bani. Bărbatul a observat, la un moment dat, o poșetă pe un birou, într-o încăpere în care nu se afla nimeni. A furat din aceasta o sumă de bani iar, când a vrut să plece, a fost oprit de către un agent de pază. Suma de bani găsită asupra bărbatului a corespuns sumei de bani despre care femeia a declarat că îi lipsește din poșetă.

Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, bărbatul fiind susceptibil de săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, maior Emilia Fînaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.