risperBucuria calificării în finală este umbrită de încă o veste neplăcută din familia Univ Goldiş ICIM. Greul ultimelor dueluri a fost dus în 6 jucătoare, iar numărul acestora poate scădea o dată cu primul meci al finalei, cel de luni, de la Târgovişte. În jocul de la Satu Mare Jennifer Risper a primit o lovitură în ochiul drept, lucrul repetându-se şi în decisivul de la Arad.
„Lucurile s-au agravat în ceea ce o priveşte, ea având o zgârietură pe ochiul drept. Se află sub tratament, şi sperăm din tot sufletul să se refacă. Oricum, la ora asta prezenţa ei în teren este incertă”, a declarat Marcel Urban, preşedinte Univ Goldiş ICIM.
În cazul nefericit în care Risper nu va putea fi folosită Dan Moraru are la dispoziţie 5 jucătoare de bază, şi încă 3 la care s-a apelat mai puţin în acest sezon.
Finala dintre CSM Târgoviște și echipa arădeană debutează diseară, de la ora 20,00, în orașul dâmbovițean.
Continuă marți, de la aceeași oră, iar meciul trei are loc la Arad pe 7 mai.

Recomandările redacției