Ce-o fi-nsemnînd jihad nu ştiu. Aud că-n arabă ar însemna război sfînt. Poate că chiar asta şi-nseamnă, şi poate că şi-n persana iranienilor înseamnă acelaşi lucru (tot pe filiera islamului). Orice-ar însemna, nu mă interesează decît în măsura în care mă interesează atributul sfînt – iar atributul acesta mă interesează peste măsură de mult pe mine, necredinciosul.
Să lipeşti cu forţa discursului sau a sabiei atributul numit şi denumit de moarte şi de sculele morţii e-o nele­giuire de neiertat în vecii vecilor. Cum să fie sfînt un flagel aducător de pieire? Cînd sfinţenia-i hlamida de gală a Divinităţii, cum să dezgoleşti Divinitatea de atribut şi să-mbraci cu el, cu atributul, hidoşenia morţii?
Războiul n-a fost niciodată sfînt. Atributul acesta este continuu. ceva anume nu poate fi sfînt acum şi nesfînt peste două ceasuri. Ori este sfînt dintotdeauna şi în vecii vecilor, ori n-a fost vreodatîă sfînt şi nici nu va fi vreodată, cît o fi lumea şi pămîntul.
Nu-i sfînt războiul, nici uciderea fără nici o logică în numele unei credinţe n-are nici o noimă – dar are explicaţii.
Jihadul de azi şi dintotdeauna nu este islamic, deci religios, decît în parte şi în foarte mică măsură. În cea mai mare parte este o imensă porcărie politică ascunsă mîrşăveşte sub doctrina religiei. Tot porcării indescriptibile au fost şi preacreştineştile cruciade purtate la vedere şi sub semnul crucii. Nici azi nu-i altfel, dar nu se mai porneşte la cucerit lumea călare pe bidivii focoşi , cu sabia-n mînă, cu viziera coifului lăsată şi cu pletele-n vînt,  ci călare pe Boeing, îmbrăcat în Armani, cu cravata asortată, cu cu laptopu’n braţe şi cu biblia-n mînă  – şi i se spune evanghelizare. N-are importanţă că te duci peste o cultură şi-o civi­lizaţie milenare, cu religie proprie infinit mai veche decît creştinismul, şi nici nu te interesează că ăla, islamic sau buddist sau hinduist sau ce-o mai fi el nu vrea s-audă de vreo altă religie fiindcă se simte bine-n religia lui şi-a strămoşilor lui. Pentru tine, evanghelizator sîrguincios, important e să nu te dai bătut, să nu te laşi şi să insişti pînă cînd ăla cedează fie din cauza oboselii, fie dintr-un prea mare şi prea condamnabil respect. Dacă evan­ghelizarea ta a produs o breşă, victoria-i asigurată: se va dezlănţui războiul civil care va nimici jumătate din populaţia ţării (vezi Japonia după evanghelizarea catolică din Evul Mediu), sau ai asigurat milionul de victime (Rwanda de-acum cîţiva ani…), caz în care intervenţia politică devine necesară (dar nu fusese deloc necesară înainte de-a ajunge pe-acolo misionarii…).
Şi-n creştinism şi-n islam, religia a fost încălecată bine de tot şi cu maxim folos de descreieraţi zeloşi mînuiţi din umbră de politicieni fără scrupule, mînu­iţi la rîndu-le de alţii asemeni lor dar şi mai hulpavi. Lumea arabă a fost fărîmiţată în mici stătuleţe de Anglia şi de-al ei Law­rence. Cînd s-au reorganizat oarecum şi le mergea mai bine, arabii s-au trezit asal­taţi de generoasa Americă venită cu bombardierele să caute arme de distru­gere. N-au găsit armele, că nu erau, dar au aflat un ocean de petrol. Nu le trebuia păcura, dar dacă tot era pe-acolo, de ce să n-o ia ieftin, contra ceva democraţie, adică gratis? La fel în Egipt, la fel în Libia, la fel în Siria…  Oare ce stat va urma?
Un fenomen benefic, religia, a-ncăput pe mîinile unor bezmetici şi din culte ale Divinităţii au devenit scule ale Satanii, unelte ale Răului.
Ăsta-i jihadul meu, războiul meu sfînt: bătălia fără odihnă contra mîrşăviei umane, împotriva siluirii marilor idei şi-a punerii lor în slujba marii porcării care este combinaţia monstruoasă dintre politic şi economic. În bătălia asta eu, necredinciosul, sînt şi creştin, şi islamic şi de toate cele, şi-mi pun pieptul pavăză pentru Allah şi pentru Dumnezeu şi pentru Buddha şi pentru Vishnu şi pentru Manitou deopotrivă.
Opriţi ticăloşia asta! Întoarceţi-vă la cultură şi la civilizaţie, la marile spirite care-au înnobilat şi islamul şi creştinismul! Redeveniţi oameni! Eu zic că se poate şi urlu că se poate să redevenim ce-am fost: oameni, şi să refuzăm să fim ce vor ei să fim: NEoameni! Vă chem la cel mai sfînt război posibil şi la singurul jihad adevărat: cel al omeniei, cel pentru cultură şi pentru civilizaţie! Hai, oameni buni ai stelei stinse Pămînt, islamici şi creştini şi buddhişti şi hinduişti şi ce veţi mai fi, hai, că se poate!

  • Ioan Popa spune:

    Stimabile domn, de aproximativ patruzeci de minute mă tot chinui să scriu un comentariu la articolul de mai sus, dar tot ce am înșirat m-a nemulțumit, așa că am șters. Probabil că acesta este motivul pentru care articolele dumnitale au atît de puține comentarii: e imposibil să mai scrii ceva, după ce ai citit ce a scris Eugen Puiu. Așa de bine le cuprinzi pe toate încît nu se mai poate adăuga nimic. Doar atîta zic: aici (dar și în multe alte articole semnate de dumneavoastră) a fost pus ordonat în cuvinte potrivite exact ce gîndesc și simt eu, om al acestui pămînt. Îmi doresc să apuc ziua în care omenirea o va lua pe singura cale posibilă de-a mai exista – omenia. Respect!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției