Joaca de-a descentralizarea

0
75

Politicienii români se joacă de câţiva ani de-a descentralizarea. Unii dintre ei, cum ar fi Cseke Attila, fostul ministru al Sănătăţii, au avut curajul de a demara această descentralizare, dar din păcate „ombilicul” ne leagă încă puternic de sistemul centralizat în acest domeniu. Alţii, precum Constantin Traian Igaş, au încercat o altfel de reformă, în Mi­nisterul Internelor, adică un pas intermediar pentru o viitoare descentralizare. Aici „ombilicul” a fost şi mai puternic, ca de altfel cum Internele sunt mai puternice decât Sănătatea. Până la urmă, descentralizarea a fost malformată şi în alte domenii.
Acum, a reapărut pe tapet ideea descentra­lizării, de către actuala guvernare. Care guvernare doreşte să o facă în stil propriu, că doar de aceea guvernează. Şi are dreptate premierul Ponta, că doar de aceea a ajuns la Putere, de aceea încearcă orice formaţiune politică să ajungă să guverneze pentru a-şi impune propria viziune. Automat, din partea Opoziţiei a apărut o altă variantă. Dacă prima variantă, a Executivului Ponta, este o centralizare prin asumarea răspunderii guvernamentale, cealaltă parte şi-ar dori dezbateri publice.
Prima metodă are avantajul unei implementări rapide, dar dezavantajul de a nu fi pe deplin cunoscută nici măcar tuturor celor implicaţi în descentralizare, adică instituţii publice şi administraţia locală. Cea de a doua metodă e mai cinstită, mai deschisă, dar are dezavantajul de a întârzia încă o dată această descentralizare.
Cred că o cale de mijloc ar fi şi mai cinstită, dar şi mai utilă. Adică dezbateri urgente cu reprezentanţii consiliilor judeţene şi cu edilii primăriilor mai mari, pe umerii cărora ar cădea tot greul. Asta pe de o parte, iar pe de cealaltă, la nivel vertical, informări deschise prin prefecturi, cu instituţiile din teritoriu care vor fi afectate de această descentralizare. O cale de mijloc, repet bună, dar care nu poate fi făcută înainte de a rezolva alte tare instituţionale.
În primul rând, este nevoie de o reformă fiscală prin care să se asigure direct finanţarea acelor instituţii care prin descentralizare vor trece la administraţiile locale. Adică, să nu colecteze Bucureştiul tot în acelaşi procent dările de la români, cheltuielile să rămână pe umerii administraţiei locale iar când vine vorba de finanţare să stăm iarăşi la cheremul „Înaltei Porţi”, să ne căciulim şi să primeze iarăşi politica discreţionară. Exemplu din Sănătate este elocvent. Doar câteva luni să întârzie plăţile pe programele naţionale şi deja sistemul este bulversat. Iar dacă multiplicăm şi înspre alte domenii ce vor urma să fie descentralizare, acest „căciulit” la Bucureşti ar aduce un adevărat haos în teritoriu. Deci, ar trebui să se reformeze fiscalitatea, să fie lăsate mai multe fonduri direct la administraţiile locale, nu să facă un circuit inutil Bucureşti şi retur.
A doua problemă este cea a reformei administrative. Descentralizarea trebuie însoţită de o formă de reformă, prin care administraţiile locale să poată să absoarbă fără convulsii instituţiile care se vor „rupe” de Centru. Altfel, şi dacă o facem încet, şi dacă o facem temeinic, în timp, descentralizarea de acum se va alătura celorlalte încercări făcute de-a lungul timpului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.