Este greu de înţeles ce poate să câştige preşedintele Klaus Iohannis din încăpăţânarea de a nu revoca doi miniştri şi a nu-i numi pe înlocuitorii lor. Probabil, credincios singurei strategii pentru câştigarea unui nou mandat – lupta până în pânzele albe cu PSD şi cu Dragnea-are convingerea că aceste „faulturi” permanente împotriva duşmanului îi aduce puncte. De data asta, însă, cred că greşeşte, dându-le PSD-iştilor o temă de anticampanie, respectiv, blocarea activităţii unui minister important, cum este cel al Transporturilor. Iohannis zice că încă nu a terminat analiza, dar mai zice şi că s-a săturat ca PSD să tot schimbe nişte miniştri incapabili cu alţii, tot atât de incapabili. Chiar dacă o spune doar aşa, ca să aibă oarecum o scuză, aici cam are dreptate. Numai şi numai pentru ca el să fie lider suprem, Dragnea a mazilit doi premieri şi mulţi miniştri, provocând căderea a două guverne proprii, sabotând efectiv activitatea de administrare a ţării. Vechea meteahnă a PSD – dorinţa ca partidul să ia toate măsurile pe care, în mod normal, ar trebui să le ia guvernul – a fost marea preocupare a lui Dragnea şi a baronilor care îl susţin. Toate guvernele PSD, culminând cu actualul, nu au fost altceva decât simpli executanţi ai poruncilor venite de la partid, respectiv, de la greii partidului, care aveau diverse interese. Pe data de 16 decembrie va fi şedinţa Consiliului Naţional, în care Mihai Fifor va fi ales preşedinte al acestui for. PSD-iştii susţin că acesta va funcţiona ca un guvern paralel, având departamente cu atribuţii similare cu cele ale ministerelor. Adică, acest for va fi o forţă considerabilă, cu un cuvânt greu de spus. Mă îndoiesc că va fi aşa, Liviu Dragnea a muncit din greu ca să golească Consiliul Naţional de orice atribuţii care ar fi putut să-i pună în pericol supremaţia absolută, aşa că Mihai Fifor nu s-a ales cu cine ştie ce pondere în partid. A fost, după cum toată lumea şi-a dat seama, un fel de palidă consolare pentru că a fost îndepărtat din guvern pe motiv de scrisoare antiDragnea. Dacă, totuşi, prin cine ştie ce minune, Consiliul Naţional ar redeveni ceea ce a fost pe vremea lui Victor Ponta, ar fi un semn apăsat că Dragnea are zilele numărate la cârma partidului. Că, despre candidatura la Preşedinţia României, nici măcar nu poate fi vorba, în ciuda faptului că este pe lista prezidenţiabililor. Cred că este mai mult o manevră menită să-l păcălească pe Iohannis, pentru care cel mai convenabil cu putinţă contracandidat ar fi Liviu Dragnea. Sunt sigur că acesta nici măcar nu ar ajunge în turul doi, iar o înfrângere ruşinoasă la prezidenţiale ar însemna, practic, sfârşitul PSD, colapsul la alegerile parlamentare din 2020. Vom vedea dacă suspomenitul Consiliu Naţional va marca o cotitură importanţă în evoluţia PSD, sau va fi doar un prilej de ridicare de osanale pentru conducătorul iubit. Din acest punct de vedere, chiar este un eveniment important, care merită tratat cu tot interesul.

Recomandările redacției