Jocurile foamei

0
137

Pentru un arheolog una dintre principalele dificultăţi rezidă în identificarea surselor de finanţare. Dacă mă refer la arheologii români obţinerea unei finanţări reprezintă totodată şi salvarea temporară de la sărăcie. Mai trebuie ţinut cont că arheologia reprezintă un domeniu marginal, iar fondurile sunt pe măsură, adică nu prea sunt.

Este îndeobşte cunoscut faptul că cercetarea reprezintă unul dintre motoarele de progres ale unei societăţi. Dar cum pe plaiurile mioritice nu merge aproape nimic aşa cum ar trebui, nici cercetarea finanţată de stat nu se abate de la regulă. Pentru a caracteriza cercetarea românească mă văd nevoit să citez vorba lui Caragiale „este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”. Excepţiile sunt reprezentate de succese individuale, iar competiţia cu ţările dezvoltate e doar o himeră.

Cum să fim competitivi când pentru a ajunge la birou trebuie să treci printre muncitori, schele şi moloz, iar odată ajuns constaţi că e sfârşitul lui noiembrie şi nu ai căldură, dar nici internet, iar muncitorii se fac că sparg ceva cu picamerul, urla şi strigă. Toate astea pentru că instituţia la care eşti angajat este în renovare de vreo trei ani. Trecând peste toate aceste neajunsuri vremelnice te dedici ştiinţei şi vrei să elaborezi un studiu. Ajuns în acest punct constaţi că nu are cine să conserve şi restaureze artefactele identificate pe diverse şantiere arheologice, care fac obiectul viitorului tău studiu. Te chinui şi restaurezi artefactele cum poţi şi cum ştii mai bine, dar toată tevatura te costă câteva luni şi ceva bani din bugetul personal. Odată restaurate piesele acestea trebuie ilustrate grafic, dacă te pricepi, foarte bine, în caz contrar trebuie să plăteşti un desenator. Alţi bani, altă distracţie. După vreo patru-cinci luni de conservare, restaurare şi desenarea artefactelor te apuci de scris. După ce te apuci de scris constaţi că trebuie să citeşti câteva cărţi şi articole pe care nu le ai şi nu ştii cum să dai de ele. Fireşte nu ai cum să le găseşti în România. Noroc cu ceva prieteni din străinătate pe care îi rogi să ţi le fotografieze şi să le trimită pe email.

Mai are sens să vorbim de competiţie?

Lăsând lamentaţiile la o parte aflu că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat o competiţie axată pe finanţarea tinerilor cercetători, prin acordarea unor finanţări. O veste minunată! Citesc rapid pachetul de informaţii şi îmi dau seama că pot să aplic doar la burse postdoctorale, deoarece nu au trecut patru ani de când am terminat doctoratul. Mă uit rapid de câţi bani e vorba, 55.000 de euro!!! Perfect, mai am de găsit o temă care să includă interdisciplinaritate, multiculturalitate, complexitate şi alţi termeni ai limbii de lemn contemporane şi să iau banii.

De ar fi atât de simplu. Candidaţii eligibili în vederea obţinerii celor 140 de burse postdoctorale sunt toţi cei care au obţinut titlul de doctor cu cel mult patru ani până la depunerea proiectului, adică aproximativ 15.000 de persoane. Astfel procentul fericiţilor câştigători se apropie de un colosal 1%.

Preocupă pe cineva soarta celor 14.840 potenţiali cercetători lăsaţi fără finanţare?

Să înceapă jocurile foamei!

 

Victor Sava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.