Fundația Special Olympics din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad organizează, în perioada 27 mai – 29 mai, cel mai mare eveniment sportiv din 2016 pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – Jocurile Naționale Special Olympics România.

La eveniment și-au anunțat prezența 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale de la asociații, organizații și școli speciale din toată țara, un total de 62 de delegații din România și din Ungaria. Aceștia vor concura la competiții sportive de atletism, badminton, bocce și înot, care se vor desfășura la Stadionul „Gloria”, Sala de Sport a Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” și la Bazinul de Înot „Delfinul”.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Naționale Special Olympics România va avea loc la Sala Polivalentă din Arad, sâmbătă, 28 mai, de la ora 19:00.

Aprinderea Flăcării Speranței, Cercul prieteniei, Jurământul Special Olympics, spectacolul bucuriei de a participa și al dorinței de a câștiga sunt doar câteva dintre momentele evenimentului sportiv Special Olympics.

Flacăra Speranţei va fi aprinsă de către reprezentanți ai autorităților județene și locale urmînd a fi purtată începând cu ora 18:00 și de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Unitatea Militară Arad, sportivi de performanță din județ și sportivi Special Olympics participanți la Jocuri .

Traseul flăcării: din fața Primăriei pe Bulevardul Revoluției –  Podgoria -Calea Iuliu Maniu – Sala Polivalentă .

Recomandările redacției