Festival 1Lacul Pădurice este spaţiul în care, joi seară, vom asista la debutul celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică Americană şi Jazz – un eveniment cultural de excepţie care va înviora Aradul din 12 până în 21 iunie. Scena este pregătită, probele de sunet au fost făcute, gazde şi invitaţi fiind pregătiţi pentru a oferi arădenilor bucuria întâlnirii cu muzica de calitate şi cu inconfundabilul spirit al muzicii americane şi al nemuritorului jazz. „Jazzul ca expresie a libertăţii – prea puţină lume se întreabă de ce jazzul s-a impus în conștiința publică atât de diferit de toate celelalte genuri ale muzicii. Spunem și auzim frecvent: muzică populară, clasică, ușoară, pop, folk, rock și nenumărate alte denumiri, multe dintre ele efemere. Dar, distinct, JAZZ!“  – dr. Alin Văcean, directorul general al Filarmonici de Stat Arad.

AMERICAN MUSIC COMPILATION este intitulată prima parte a concertului ce va începe la ora 19,30, şi va fi condus de maestrul Ilarion Ionescu Galaţi. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad pe scena de pe Lacul Pădurice va evolua şi Annette Barbara Vogel (din Canada), programul cuprinzând: Marş (John Philip Sousa), Concertul pentru vioară şi orchestră de Emily Doolitle, Am Amercian in Paris, de George Gershwin, My Way de Pierre Revaux şi Star Wars – Uvertura, de John Williams.

Partea a doua a concertului îi va aduce în scenă pe Mario & The Teachers featuring Alex Florescu & Bogdan Nica, în cadrul ETHNO JAZZ PROJECT. Grupul Mario & The Teachers a luat fiinţă la Arad, în toamna anului 2010, la iniţiativa percuţionistului Mario Florescu,  avându-i alături pe Radu Rotaru, Cristian Petică (2010 – 2011), Ionuţ Cădariu (2011 – 2012), Corina Ardelean (2012 – prezent). De la apariţia lor, Mario & the Teachers au la activ peste 50 de apariţii scenice, bucurându-se de invitaţii la festivaluri mari din Ungaria, Belgia şi Germania. În ţară au participat la Gărâna Jazz Festival (două

ediţii consecutive), la Festivalul de Jazz de la Sibiu, la Galele Studenţeşti desfăşurate în același oraş şi la trei dintre evenimentele  „Jazz Avem” organizate la Bucureşti. Au urcat totodată pe scenele Green Fest – Bucureşti, Napoca Jazz, Blues & Wine Cluj -Napoca şi au cântat în numeroase locaţii din Oradea, Satu Mare, Carei, Sighetul Marmaţiei.

Joi seara, ei ne vor oferi, în cadrul  ETHNO JAZZ PROJECT următoarele piese muzicale: Dans sârbesc, Aziza, Balkanik, Five Steps, Trandafirul galben, Hora lungă, Cool & Crazy, Dance şi Amintiri din Balcani.

Aşadar, de joi ne bucurăm împreună de sonorităţile speciale ale muzici americane şi ale nemuritorului jazz. Reamintim că evenimentele cuprinse în acest festival vor avea loc la Lacul Pădurice, cu excepţia concertului de marţi, 17 iunie, de Gospel Music & Negro Spiritual, care va fi susţinut pe scena Palatului Cultural din Arad.

 Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad

„Jazzul ca expresie a libertăţii – prea puţină lume se întreabă de ce jazzul s-a impus în conștiința publică atât de diferit de toate celelalte genuri ale muzicii. Spunem și auzim frecvent: muzică populară, clasică, ușoară, pop, folk, rock și nenumărate alte denumiri, multe dintre ele efemere. Dar, distinct, JAZZ!“

Recomandările redacției