joita1Giovanni Catanzariti recunoștea că se află în postura de a alege între Mihai Joița și Adrian Marțian ca și urmaș al său la șefia „Bătrânei Doamne”. Ambii au fost la Arad la finalul săptămânii trecute, au discutat ore bune cu „oficialii” clubului și       și-au reafirmat intențiile bune în ceea ce o privește pe UTA. Adrian Marțian chiar a vorbit deschis despre intențiile sale privind atacarea promovării încă din acest sezon, în timp ce, chiar dacă este mai rezervat în declarații, și Mihai Joița lasă se înțeleagă că ar avea un plan solid pentru gruparea „textilistă”.
Cât a stat în orașul nostru, impresarul și-a făcut timp să se întâlnească și cu un consilier al primarului Gheorghe Falcă, dorind să afle care ar fi aportul autorităților locale pentru o viitoare construcție ce  l-ar avea pe el în fruntea UTA-ei. Răspunsul l-a satisfăcut atâta timp cât a rămas interesat de o finanțare a „alb-roșiilor”. Totuși, din câte se pare, cel puțin deocamdată, Mihai Joița nu a făcut pași concreți în direcția preluării echipei. „Nu obișnuiesc să vorbesc prea mult, chiar consider că pălăvrăjeala e un sport național la români pe care eu nu-l prea practic. Tot ce pot să vă spun este că preluarea unui club e un proces complex, nu-l poți parcurge de pe o zi pe alta. S-a început un audit financiar la club, la finalul căruia voi spune clar dacă mă implic sau nu la UTA. Și asta, dacă va mai fi cazul, căci, din câte am văzut, președintele clubului mai are o variantă de finanțator, în persoana domnului Marțian”, ne-a declarat Joița.
Acesta nu s-a mai implicat la Sibiu în luna noiembrie a anului trecut și Voinței nu i-a rămas decât varianta să se retragă din campionat. Mihai Joița nu concepe ca echipa arădeană să aibă aceeași soartă: „Ar fi păcat ca un club de tradiția UTA-ei să dispară, dar nu cred că se va întâmpla asta. Eu aș putea  da un răspuns la finalul săptămânii viitoare. Însă, din punctul meu de vedere, lucrurile la echipă s-ar putea mișca și mai repede. Nu exclud sosirea unor jucători noi pe parcursul săptămânii viitoare. În ceea ce privește antrenorul principal, nu cred că este o prioritate în acest moment și asta pentru că echipa se află la faza acumulărilor fizice”, a adăugat Mihai Joița.
În fine, impresarul a confirmat faptul că, în cazul în care se va implica financiar în Calea Aurel Vlaicu, îl va avea partener pe actualul președinte „textilist”. „Giovanni e o persoană care a pus și pune mult suflet la UTA, e normal și moral ca el să mai rămână în club ca și acțio­nar. De fapt, asta e una dintre condi­țiile pe care le pun pentru a veni la club”, a încheiat Joița.
Cum auditul financiar a debutat la începutul săptămânii trecute, cel mai repede acesta se va încheia joi sau vineri. Până atunci, ar putea da un răspuns final și Adrian Marțian, prin urmare suporterii arădeni vor trăi zile pline de suspans.

Recomandările redacției