Nu nenorocirea de la Paris mi-a atras atenţia asupra pericolului islamic care se abate asupra întregului continent european. Situaţia a început să fie disperată de mai mult timp în urmă. Fără ca nimeni să observe sau măcar să atragă serios atenţia asupra uriaşului val de cotropire al mahomedanilor, europenii au început să se simtă uşor neconfortabili în propria lor casă. Lipsa de spaţiu se va mări, fără nici un fel de echivoc, până când vom fi noi, gazdele, nevoite să le cerem iertare păgânilor că luăm o gură de aer.

Islamiştii au profitat din plin de naivitatea creştinilor europeni, ascunsă sub masca unei aşa zise democraţii idioate, şi s-au infiltrat serios printre noi. La început au făcut pe mieluşeii, pozând în victime aflate la mare depărtare de casă, de familie. „Disconfortul“ le-a gâdilat însă la nebunie libidoul, astfel încât ne-am trezit peste noapte cu zeci de puradei la fiecare familie. Uşor, au început să îşi ceară drepturile, de parcă nu le aveau până atunci, şi ne-am trezit că sfintele cruci ale creştinismului european au fost acoperite de moschee. Drepturile lor au ajuns atât de puternice, încât în Olanda spre exemplu tradiţionalul Târg de Crăciun s-a transformat în Târgul de Iarnă. Iar asta pentru că numeroşii musulmani din Olanda, ajunşi între timp o samnificativă masă electorală, se simt iritaţi de orice aluzie creştină.

Nu am nimic cu nici o naţie din lume sau cu credinţa pe care oamenii aleg să o practice. Nu o să îi mai cred însă niciodată pe cei care îmi spun că islamiştii sunt nişte oameni paşnici, educaţi şi plini de iubire, primitori şi darnici. Cei care mă condamnă îi rog să arunce o privire, oricât de tulburător ar fi, peste masacrele comise de către mahomedani, în numele profetului lor, în Statul Islamic. Să vadă cum credincioşii sunt ucişi cu bestialitate, cum sunt decapitaţi în uralele a sute de nenorociţi sau să vadă imagini cu copii ciopârţiţi la propriu de barbaria unor oameni care sunt convinşi că comit un lucru sfânt. Imaginile pe care le-am văzut acolo m-au convins că printre islamişti nu există excepţii. Nu poţi să fii un musulman de treabă, care condamnă atrocităţile comise de semenii tăi, şi să nu iei nici o măsură. Cunosc convingerile lor, le ştiu puterea de sacrificiu, aşa că dacă nu sunt de acord cu actele fraţilor lor nu au decât să facă tot ce le stă în putinţă să îi oprească. Numele Mahomedului lor este terfelit în noroi, iar ei doar stau şi ridică din umeri.

Problema este că musulmanilor nu le sunt de ajuns doar graniţele statului lor islamic, de altfel o mare tâmpenie şi nedreptate. Vor acum să îşi întindă ghiara lor sălbatică şi nemiloasă şi asupra Europei şi a întregii lumi. Acum însă ţine de noi dacă îi vom lăsa sau nu. Mi-a plăcut discursul lui Kevin Rudd, primul ministru al Australiei, în care le explica musulmanilor că ei sunt cei veniţi aici, că noi suntem creştini şi credem în Dumnezeu, iar dacă nu se pot acomoda cu asta nu au decât libertatea de a pleca. Cred însă că acum a sosit momentul ca noi să ştim că suntem creştini şi credem în Dumnezeu.

Recomandările redacției