Judecătoarea Floriţă Boloş a fost eliberată, azi, de Curtea de Apel Timişoara

1
113

bolosFosta preşedintă a Judecătoriei Ineu, Floriţă Boloş, va fi judecată în stare de libertate. Hotărârea a fost luată, în cursul zilei de azi, de Curtea de Apel Timişoara  că a admis cererea formulată de aceasta. „Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat cu privire la o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Cererea a fost admisă cu anumite condiţii, instanţa dispunând punerea de îndată în libertate, dacă inculpata nu este arestată într-o altă cauză”, ne-a declarat Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara.  De menţionat că Floriţă Boloş trebuie să respecte mai multe condiţii, pentru a putea fi judecată în libertate. Conform site-ului Curţii de Apel Timişoara, instanţa o obligă „să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemată; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiilor acestora, martori, experţi, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect”.

DNA a făcut recurs                                                 

La finalul hotărârii se menţionează că inculpata are drept de recurs în 24 de ore de la momentul comunicării, iar procurorii care au instrumentat dosarul în 24 de ore de la pronunţare. Conform reprezentanţiilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii au depus deja un recurs care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „A fost depus un recurs, care va fi judecat după ce va fi redactată motivarea deciziei. Floriţă Boloş nu este arestată şi într-o altă cauză”, a declarat Livia Săplăcan purtătorul de cuvânt al DNA.

Primarul din Zărand va fi audiat la următorul termen

Conform pressalert.ro, printre martorii propuşi, în cursul zilei de azi, de apărătorul inculpatei s-a aflat şi primarul comenei Zărand, Ioan Florin Moţ, arestat de DNA Oradea, în urma unui flagrant. Asta, în condiţiile în care ancheta în cazul Boloş a pornit de la un dosar în care a fost implicat Moţ. Deşi procurorul s-a opus, instanţa a stabilit ca la următorul termen să fie audiat şi primarul.

Judecătoarea a fost reţinută, în iunie, pentru luare de mită, apoi a fost arestată preventiv. Reţinerea a fost făcută în urma unui flagrant realizat într-o parcare din municipiu. Ulterior, procurorii DNA au emis un comunicat de presă, în care au prezentat motivele  care i-au făcut să ceară arestarea preventivă. În sarcina judecătoarei s-au reţinut atunci  „infracțiunile de luare de mită în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită”.

1 COMENTARIU

  1. Culmea este mai cu justitia asta de Romania,,rahati astia corupti si dovediti,scapa imediat,,,iar saraci oameni ca re poate fura o gaina ca nu au ce sa mance ca asa le-au fost harazit ,,precum spunea marele Becali,,sa fie mai saraci,,nu mai vad soarele cateva luni sau chiar ani,Fuck off,,acolo trebuia sa putrezeasca catva ani javra asta corupta,,sa fie data ca ex,,nu eliberata repede

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.