Judoka arădeni au fost prezenți, în week-end, la trei competiții importante. LPS Arad a fost reprezentat de David Nagy la Paks (Ungaria), unde a obţinut locul 2 la un turneu intenraţional, la care au participat 628 sportivii din 8 ţări.
Apoi, Campionatul Naţional de judo NE WAZA, luptă la sol, destinat copiilor sub 12-14 şi 16 ani s-a desfăşurat la Turnu Severin. Aradul a fost reprezentat de sportivi de la CSM Arad sub conducerea antrenorului Dorin Drimbe. Iată rezultatele acestora: Calmar Gabriel – loc 1, Paula Novac – loc 3, Larisa Halic şi David Turc – loc 5.
Nu în ultimul rând, judoka arădeni au luptat, sub culorile clubului de sambo Victoria Nădlac, la Bucureşti, la Campionatul Naţional de Sambo, rezervat juniorilor şi tineretului. Titluri naţionale la juniori au obţinut Ionescu Alexandra, Mraz Daniel şi Volinter Darius. Pe locul 2 s-au clasat Rusniac Casandra, Balaş Andrada şi Cristea Coriolan iar pe locul 3 Niţă Sandra. Aproape de podium s-au aflat Bogos Emeric şi Buboi Daniela. La categoria tineret Duşan Mraz a devenit campion naţional, în timp ce Daniel Mraz a ocupat locul 3, iar Robert Nagy locul 3.
Actualitate 19
Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II. Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite
citește mai mult »