Jules Stephane GODAPortarul pentru care Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti au insistat să vină la Arad cu ocazia vizitei în Corsica nu a stat decât cinci zile la UTA. Sosit luni seara în Calea Aurel Vlaicu, Jules Goda a efectuat doar patru antrenamente sub comanda lui Dan Țapoș, care nu apucase să-și facă o părere clară despre el. „L-am pregătit de două ori pe iarbă și de două ori pe sintetic, nu mi-am dat seama exact ce poate. La prima ve­dere, avea o viteză de reacție bună, dar și vreo câteva kilograme în plus. Ce am mai observat la el, e că – parcă – era cu gândul în altă parte și mai puțin la ce avea de făcut la UTA”, ne-a mărturisit antrenorul cu goalkeeperii al „Bătrânei Doamne”.
Într-adevăr, fotbalistul de culoare s-ar fi plâns de faptul că îi este greu să stea departe de familie, mai ales că are o fetiță de numai o lună de zile. „Nu înțeleg de ce a mai venit, dacă el nu s-a gândit decât la momentul întoarcerii în Franța. La cei 24 de ani ai săi, eu zic că avea un viitor la UTA, însă a decis să plece deja”, a afirmat și Adrian Falub.

Recomandările redacției