„Bătrâna Doamnă” a terminat cu o victorie seria amicalelor estivale. Pe terenul din Sânnicolau Mic, „roș-albii” au învins divizionarae a treia, Șoimii Lipova cu 2-1, după două reprize distincte. Reponsabili cu reușitele utiștilor au fost doi dintre juniori, care mai înscriseseră și în Ungaria, împotriva celor de la Bekescsaba.
Elevii lui Ionuț Popa au dominat clar prima parte, iar deschiderea de scor a venit în minutul 22. Atunci, Petra a combinat scurt cu Paul Cubleșan la 13 metri, iat fostul brăilean l-a executat pe David la colțul scurt. 2-0 s-a făcut 10 minute mai târziu, pe mână celor doi fundași de bandă ai UTA-ei. Costin a centrat perfect, iar Copaci a reluat din voleu, în vinclu, din numai câțiva metri. Lipova nu a pus mari probleme până la pauză. Singura fază notabilă a băieților lui Flavius Sabău a venit din stânga cu centrarea lui Rusu pentru Trabalka, acesta fiind busculat de Manea și Benga, dar Ardelean a lăsat jocul să continue.
Lucrurile s-au schimbat în cea de-a doua repriză, când UTA și-a scos titularii, iar Lipova i-a introdus pe foștii utiști Bogdan Burlă și Ciprian Rus. Atacantul arădean chiar a redus din diferență în minutul 68, când i-a driblat elegant pe Manea și Orlic și a trimis mingea în poartă cu călcâiul. Pe final, același Rus a mai avut două ocazii mari de a egala, dar mai întâi a salvat Orlic, iar apoi bara a fost providențială. Pe final, la UTA și-a făcut apariția și un atacant de 18 ani adus de la FCSB, Mihai Neg, care însă nu a arătat mare lucru și nu va face ăarte din lotul arădenilor pentru noua stagiune.
S-a încheiat 2-1 și pentru Campioana Provinciei urmează prima etapă din noul sezon de ligă secundă. Arădenii vor debuta duminică, 5 august, pe terenul celor de la Daco-Getica București.
Formații:
UTA: Bodea (Orlic 46) – Costin, Manea (R. Iuga 79), Benga (Gal 86), Copaci (Suslak 65) – Coulibaly (Dan 86), Enescu (Matei 55) – Cubleșan (Oprea 35), Petra (Janos 65), Vădrariu (A. Iuga 79) – Al. Pop (D. Popa 35, Neg 71).
Șoimii Lipova: Filip (Bujor 46, Marc 79) – Iova (Savin 46), Calvin, Bercu, Filimon – Poiană (Buta 61), M. Popa, S. Popa (I. Pașcu 65), D. Rusu (Burlă 46) – Sulea (C. Rus 46), Trabalka (Stoin 86)
Arbitri: Mircea Ardelean – Casian Bălă si Alina Mihoc
Bogdan Mariș

Recomandările redacției