Juniorii utiști încep preliminariile Ligii Elitelor cu derby-ul Vestului, duminică, la Sânnicolau Mic

0
118

De la înființarea Ligii Elitelor, juniorii UTA-ei au fost mai de fie­care dată protagoniști cu prezențe pe primele locuri sau câștigarea Cupei și Supercupei României, așa cum s-a întâmplat cu generația lui Man și Petre în urmă cu două veri. Așadar, „roș-albii” sunt obligați, oarecum, să țină ștacheta sus, doar că până la meciurile în cea mai puternică competiție internă rezervată juniorilor mai trebuie trecute niște preliminarii.
Federația Română de Fotbal a întocmit nu mai puțin de 19 serii, a câte șase combatante, dintre care doar echipa de pe locul 1 va accede automat în ediția 2018-2019 a Ligii Elitelor. Ambele formații ale „Bătrânei Doamne” au fost incluse în seria a 16-a și îi au ca și adversari pe: Dacia Orăştie 2010, CS Hunedoara, CS CFR Si­meria, LPS Sebeş și ASU Poli Timi­șoara. Iar ca tacâmul să fie complet, atât UTA 2000, cât și UTA 2002 încep seria partidelor cu derby-ul Vestului. Duminică, de la ora 16, respectiv, 18, pe terenul „Banatul”, din Sânnicolau Mic.
Un mijlocaș central, ultima noutate a UTA-ei Under 19
Jucătorii născuți în anul 2000 și mai mici reprezintă echipa fa­nion a Aradului în preliminariile Ligii Elitelor Under 19. Anul trecut, tru­pa lui Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi au dat peste CFR Cluj în preliminarii și au rămas să se bată pentru titlu la „republicani”, pierzând la penalty-uri semifinala cu Gaz Metanul. De această dată, accesul pare mai simplu, atâta timp cât toate adversarele din seria a 16-a nu par a fi la nivelul lui Sabău și colegilor săi. „La prima vedere, observăm că echipele pe care le înfruntăm în etapa preliminară nu au sateliți în Liga a III-a, cum avea Clujul sezonul trecut. Deci, teoretic, nu ar trebui să avem probleme, însă la fel de adevărat este că deocamdată nu știm exact pes­te cine vom da. Poate sunt clu­buri care sunt reprezentate de grupe împrumutate din alte părți, sau și-au adus înapoi jucătorii dat cu împrumut. Sigur, debutul este special fiindcă e un UTA – Poli, dar obiectivul nostru este să câștigăm toate meciurile și să ne calificăm în Liga Elitelor”, a spus Mihai Petcuț.
Noutățile verii la UTA Under 19 sunt: George Haraseniuc (fundaș dreapta, ex. Siret – Liga a IV-a Su­ceava), Roberto Tudor (mijlocaș stânga, revenit din Italia), Marian Lazăr (atacant, de la juniorii lui Glogovăț) și Daniel Teodorovici. Acesta a sosit de două zile în orașul nostru de la FC Botoșani și e mijlocaș central. Între timp, pe lângă Deliman, frații Bodri sau Faur, plecați încă de anul trecut de la echipă, utiștii s-au mai despărțit și de Cocian, Țârlea și Țuța.
Trupa lui Aslău – moștenire grea lăsată de bronzul lui Miculescu et. comp.
La Under 17, UTA a stat bine cu bronzul național cucerit de echi­pa lui Sandu Gaica și Adi Ungur, care – de altfel – a fost și finalistă în Cupa României, așa că elevilor lui Mircea Aslău le revine ingrata sarcină de a ține cât mai sus ștacheta. Înainte de toate, fotbaliștii de 2002 și mai mici ai „Bătrânei Doamne” sunt chemați să treacă etapa preliminară, unde au exact aceiași adversari ca și colegii lor mai mari. De fapt, programul celor două formații e în oglindă, cu derby al Vestului și pentru „puști”, duminică, de la ora 18. „Era bine să nu începem atât de brusc, cu un derby, dar – până la urmă – trebuie să jucăm cu toate echipele din serie și, totodată, să încercăm să le învingem. Reprezentăm UTA și în plus de asta avem de păstrat linia rezultatelor bune trasă de cei dinaintea noastră. Le-am spus băieților mei că trebuie să demonstreze meci de meci că merită să joace la acest club, calificându-ne, totodată, în edi­ția viitoare a Ligii Elitelor. Alt obiectiv nu putem avea, indi­ferent de adversarii pe care trebuie să-i recunosc nu-i cunosc prea bine la această oră. Dar, cum am spus, suntem UTA și avem datoria să mergem meci de meci la victorie”, a menționat Mircea Aslău, care contează pe un lot lărgit de 23 de fotbaliști.
Ca și restul grupelor de juniori utiste, UTA 2002 a făcut un cantonament centralizat la Mallnitz (Austria), acolo unde a avut-o colegă de pensiune pe UTA 2001. De altfel, jucători ca Jula, Cocriș și Vulturar vor coborî – probabil – de la echipa lui Gaica la cea lui Aslău pentru meciurile oficiale ale noii stagiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.