Jurnaliștii Emma Zeicescu și Claudiu Popa, puși sub acuzare de DIICOT pentru deținere de droguri

0
536

Prezentatorii TV Emma Zeicescu (TVR) și Claudiu Popa (Realitatea TV) au fost prinși în vară cu două țigări cu canabis asupra lor. Cei doi ar putea ajunge să facă muncă în folosul comunității, au declarat, joi, surse judiciare pentru Libertatea. 

DIICOT anunța, în urmă cu o lună, că a înregistrat un dosar in rem după ce Claudiu Popa și Emma Zeicescu ar fi fost prinși la un festival de muzică cu droguri asupra lor. Însă, în data de 11 octombrie a.c., DIICOT a remis un nou comunicat în care se confirmă urmărirea penală față de cei doi inculpați.

Biroul de informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism este împuternicit să facă următoarele precizări: Prin ordonanţa din data de  02.10.2018, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus  efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin, pentru săvărşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, faptă prev. de art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată. În fapt s-a reţinut că  la data de 11.08.2018, în timp ce se aflau pe raza localităţii Buftea, la intrarea în spațiul unde se desfășura un festival de muzică, suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin au deţinut, fără drept,  droguri de risc pentru consum propriu, respectiv două țigarete confecționate artizanal ce conțineau cannabis în amestec cu tutun. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în informarea DIICOT.

 

Sursa foto: Aktual24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.