Nu sunt unul dintre fanii lui Gigi Becali. Deşi într-o cumpănă stau actele sale de caritate, unele de-a dreptul emoţionante, cealaltă cumpănă îl trage foarte mult în jos, de la şmecheria cu care a făcut o avere impresionantă, până la fanfaronada de zi cu zi care-l caracterizează. Totuşi, în ciuda faptului că nu sunt printre admiratorii săi, această condamnare de trei ani cu suspendare mă intrigă, poate mai mult decât m-a şocat faptul că procurorii au solicitat 11 ani cu executare.
Şi, mă rog, ce-a făcut Becali. În limbaj juridic, sechestrare, ameninţare şi mai ştiu ce capete de acuzare complementare. Faptic, i-a luat pe sus pe cei care i-au şutit maşina, le-a dat o lecţie de morală (poate puţin mai agresivă) şi apoi le-a dat drumul. Adică, le-a făcut o „educaţie cetăţenească” în felul lui de a pricepe legea. Sau, dacă vreţi, după o lege oierească, străveche şi dreaptă: l-ai prins pe un hoţ la tine la stână, îi tragi o mamă de bătaie.
Practic, hoţii au fost consideraţi victime, pentru simplul fapt că au fost sechestraţi câteva ore. Nu cred că în legea românească scrie, la sechestrarea de persoane, ceva perioadă de timp. Mergând spre absurd, dacă îl prind pe un hoţ în exerciţiul funcţiunii, prima mea mişcare e să mă fac că nu-l văd. Doamne fereşte să îl mai şi sechestrez până vin organele, că mă trezesc la puşcărie!!! Ce mi-e sechestrarea de câteva ore „marca” Gigi Becali sau sechestrarea de către mine a unui borfaş. În limbaj juridic, tot sechestrare se numeşte. Asta deşi organele abilitate ar fi trebuit să-i „sechestreze” câţiva ani buni tocmai pe borfaşii ăia care i-au şutit maşina, nu pentru Maybach-ul lui Gigi, ci pentru că făceau parte dintr-o reţea care, la rândul ei, „sechestra” maşini de lux la scară largă.
Sentinţa lui Gigi vine la circa o săptămână de la o altă sentinţă, tot celebră: Şerban Huidu a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare, tot cu suspendare. Vina acestuia? A omorât trei oameni. Dintr-o imprudenţă, într-adevăr, dar tot i-a omorât. Aceste trei vieţi curmate brusc, au fost ale unor oameni nevinovaţi, iar efectul a fost că şi acum mai suferă şi alţi oameni de pe urma acestei numite imprudenţe. Pornind de la efect spre cauză, iată că măreaţa noastră justiţie are aceeaşi unitate de măsură – trei ani cu suspendare – pentru două fapte pe care eu le consider diametral opuse. Pe de o parte, „haiducul” Becali a vrut să-şi facă dreptate cu mâna lui, iar victime – vreme de vreo cîteva ore – i-au fost nişte puşcăriabili sadea, bandiţi la drumul mare. Pe de altă parte, Şerban Huidu a făcut trei victime definitive, printr-o acţiune ireversibilă şi ireparabilă. Culmea!, încadrările în lege se potrivesc, atât pentru sechestrare de persoană, cât şi pentru ucidere din culpă. Dar, cel puţin în faţa opiniei publice parcă acea balanţă a justiţiei e destul de debalansată.
Până la urmă, rămânem doar cu ideea că acţiunea lui Becali a fost, totuşi, premeditată, iar a lui Huidu accidentală. Destul de subţiri argumente pentru a egaliza cazurile celor doi.

  • A.Rădeanu spune:

    Cazul lui Becali este strict legat de Băsescu. Aici este clar mâna lu’ Băse, prin slugile sale din justiţia română. Câtă vreme va mai fi Băse în peisaj, actul de justiţie din România va fi alterat, chiar şi sub o aparenţă de drept. Speţa Falcă este un alt exemplu.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției