Curtea Europeană pentru Drepturile Omului obligă statul român să plătească un milion de euro despăgubiri unor persoane care, sub diferite forme, au avut de suferit la revoluția din 1989. Decizia CEDO este cauzată de tărăgănarea la nesfârșit a dosarelor și nicidecum de faptul că nici astăzi nu știm cu adevărat ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Probabil, adevărul se va afla abia după încă vreo cinzeci de ani sau, poate, niciodată. România este pe locul unu în Europa la numărul de procese pierdute la CEDO -raportat la numă­rul de locuitori- exclusiv din cauza justi­- ției, care a condamnat oameni la ani grei de pușcărie, fie din cauza unor erori judiciare cauzate de lipsa de profesiona­lism, fie -așa cum este deja cunoscut de toată lumea- la comandă politică. Era de mult evident că în România justiția nu funcționează așa cum trebuie, că s-a lăsat pur și simplu încălecată de politic, fie din proprie inițiativă, fie de frică. Așa stând lucrurile, este greu de înțeles de ce diverși indivizi de prin cancelariile europene dau apă la moară celor care nu doresc reformarea justiției, ci vor ca totul să rămână așa cum este. Este inexplicabil de ce demnitari ai unor țări din UE țipă împotriva eliminării unor aberații legislative care în țările lor nu există. Cea mai la îndemână explicație este aceea că prea puțin le pasă dacă în România există o justiție funcțională și corectă, mai importantă fiind susținerea forțelor politice dispuse să accepte ca țara noastră să fie pe mai departe tratată ca un membru de rangul trei, care are doar obligații, nu și drepturi. Toate guvernele care s-au perindat până acum pot fi acuzate de complicitate la jefuirea resurselor țării, de acceptare a unor condiții înrobitoare, care au dus România în situația de țară să­racă, bună doar ca piață de desfacere. Este clar că toate aceste anomalii sunt imposibil de eliminat atâta vreme cât nu avem o justiție corectă, care să nu mai distrugă, la comandă politică sau nu, firme, exclusiv românești, importante pentru economie. Este tot atât de clar că pădurile României au fost furate prin complicitatea unor reprezentanți ai jus­tiției, care nu au pățit niciodată nimic. Atunci, de unde această îndârjire împo­triva readucerii justiției în matca fireas­că? Răspunsul este destul de simplu: după ce decenii la rând au fost victime ale unei justiții strâmbe și partizane, indiferent ce partid s-ar fi aflat la putere, oamenii pur și simplu nu mai cred că exis­tă vreun partid sau om politic care să dorească cu adevărat reformarea sistemului. Oricine încearcă ceva în acest domeniu, oricât de bine intenționat ar fi, devine ținta atacurilor, este acuzat că vrea să pună justiția sub jugul politicului. Or, din moment ce acum este așa, dacă acum politicul dictează justiției, ce noimă are să lupți cu îndârjire să nu se schimbe nimic? De ce să vrei continuarea abuzu­ri­lor, distrugerea unor destine, de ce să accepți grozăviile care se petrec din cauza unor legi strâmbe?

Recomandările redacției